Ceartă în Parlament între PSD și USR pe bugetul ministerului Transporturilor

„Îi cer demisia public domnului ministru Stroe pentru modul absolut inadmisibil în care domnia sa, în calitate de ministru al Transporturilor, se raportează la aceste dezbateri. Este inadmisibil să nu fie prezent la aceste dezbateri. Ştiind, cunoscând programul dezbaterilor a ales să participe la altă activitate. Secretarii de stat nu au fost în măsură să răspundă la întrebările noastre, la întrebările parlamentarilor”, a afirmat preşedintele Comisiei de transporturi din Camera Deputaţilor, Lucian Bode (PNL).

 

 

El a adăugat că are trei mandate de când este în Parlament și ministrul de resort nu a lipsit niciodată de la dezbaterile pe proiectul de buget.

 

 

De asemenea, deputaţii USR Cătălin Drulă şi Ionuţ Moşteanu au acuzat faptul că s-a votat ca amendamentele să fie trimise direct la comisiile reunite de buget, fără dezbateri în comisiile de specialitate, la propunerea preşedintelui Comisiei pentru transporturi şi energie Ionel-Daniel Butunoi (PSD). Ulterior, propunerea a fost adoptată cu majoritate de voturi. Asta deşi membrii USR  s-au opus.

 

„Reamintesc că şantiere importante precum autostrăzile Bucureşti-Ploieşti, Lugoj-Deva, Sebeş-Turda, sau modernizările de cale ferată de pe coridorul european au finanţări insuficiente alocate pentru prima dată de mulţi ani. Avem amendamente pentru a corecta această situaţie”, a spus Drulă.

 

 

Cătălin Drulă a transmis, în direct, pe Facebook, şedinţa comisiei motiv pentru care deputatul neafiliat Mircea Banias i-a criticat pe cei de la USR.

„Eu nu am mai văzut în comisii să ne filmăm între noi”, a spus acesta. 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed