China aruncă bomba: Noul coronavirus are o mortalitate de DOAR 2 la sută!

„Astfel, 85% dintre cazurile confirmate cu noul coronavirus au fost înregistrate la persoane cu vârsta peste 65 de ani, majoritatea fiind cunoscute cu afecțiuni de sănătate severe. De asemenea, din total 25% sunt persoane cu diabet. În aceste condiții, pneumonia generată de noul coronavirus nu a făcut decât să se adauge unei liste de probleme medicale, care au fost agravate.

Potrivit raportărilor din dimineața zilei de 7 Februarie, numărul total al cazurilor confirmate în China a ajuns la 31.211 (n.r. 34.872 azi dimineață), iar cel am deceselor la 637. (n.r. 724, azi dimineață).

La un raport de 2,04%, (n.r. 2,05 la sută potrivit noilor cifre) autorităție manifestă optimism, cel puțin privind spre incidentul SARS din 2003 când mortalitatea a fost de peste 17%. Se dovedește că intervenția masivă și măsurile de prevenție dau rezultate, eforturile uriașe făcute de întreaga țară fiind benefice nu doar pentru China, ci pentru întreaga lume.

Legat de intervenția medicală și administrativă, autoritățule chineze au arătat că un număr de 11.000 de medici și cadre medicale au fost direcționate la Wuhan și orașele limitrofe din provincia Hubei.

În conferința de presă de vineri, eveniment derulat zilnic la Beijing și transmis în direct de televiziunea centrală din China, s-a arătat că ne aflăm în perioada critică, specialiștii chineze fiind permanent în contact și schimb de experiență cu autoritățile medicale din diverse țări și din cadrul OMS.”, scrie jurnalistul Daniel Tomozei, citat de EVZ.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed