Chiţoiu: Nu există solicitări din partea CFR Marfă privind acordarea de salarii compensatorii eventualilor disponibilizaţi

CFR Marfă nu a înaintat nicio solicitare pentru acordarea de salarii compensatorii eventualilor disponibilizaţi iar o astfel de cerere nici nu ar fi aprobată în condiţiile în care compania este în procedură de privatizare, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu.

„Deocamdată, nu avem o astfel de solicitare din partea CFR Marfă şi, fiind în procedură de privatizare, bineînţeles că nu aprobăm, chiar dacă solicită. După ce se finalizează procedura de privatizare, atunci vedem procedurile de urmat. Dar, în prezent, nu avem nicio solicitare privind acordarea de sume compensatorii”, a spus Chiţoiu.

 

 

La începutul lunii septembrie, vicepreşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă din România, Gigi Bobolicu, a declarat că Federaţia a primit notificare din partea CFR Marfă pentru disponibilizarea colectivă a unui număr de 1.416 angajaţi, din care 1.172 muncitori şi restul personal TESA şi auxiliar.

 

 

Termenul de punere în aplicare a notificării este noiembrie-decembrie.

 

Potrivit notificării primite, CFR Marfă se angajează să pună în aplicare şi prevederile OUG 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed