Comisia Europeană a aprobat o contribuţie de peste 166 milioane euro pentru modernizarea reţelelor de ape uzate din judeţele Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa şi Ilfov

Aceste investiţii fac referire la două proiecte care vor îmbunătăţi calitatea şi accesul la apă potabilă şi vor îmbunătăţi tratarea apelor uzate în zona respectivă, arată comunicatul de presă al Executivului european.

 

Lucrările la infrastructura de alimentare cu apă includ nouă staţii noi de tratare a apei, încă 1 061 km de reţea nouă şi 40 de noi rezervoare, pe lângă reabilitarea infrastructurii existente. În ceea ce priveşte apele uzate, se vor construi patru staţii de epurare a apelor uzate, iar alte trei vor fi extinse; în acelaşi timp, se vor instala 761 km de noi reţele de canalizare şi se va reabilita infrastructura existentă.

 

Aceste investiţii vor contribui la respectarea de către România a Directivelor UE privind epurarea apelor uzate urbane şi apa potabilă şi vor crea locuri de muncă, în beneficiul tuturor grupurilor sociale din zonă. Ele vin în completarea altor proiecte finanţate în cadrul perioadei de programare 2007-2013, mai indică sursa citată.

 

„Aceste proiecte de mare anvergură vor continua să amelioreze calitatea şi disponibilitatea apei, reducând riscul de îmbolnăvire a oamenilor şi îmbunătăţind calitatea vieţii acestora. De asemenea, proiectele respective contribuie la dezvoltarea durabilă a zonei prin promovarea biodiversităţii şi prin reducerea pierderilor din reţeaua de alimentare cu apă. Politica de coeziune demonstrează, încă o dată, că îmbunătăţeşte în mod concret viaţa cetăţenilor!”, a afirmat comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira.

 

Potrivit sursei menţionate, aceste investiţii fac parte dintr-un plan mai amplu de îmbunătăţire a infrastructurii de apă şi de ape uzate din întreaga Românie.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed