Conturile de Twitter ale BBC, piratate de „Armata electronică siriană”

„Am fost informaţi că în ultimele ore mai multe conturi de Twitter ale BBC au fost piratate. În prezent, încercăm să rezolvăm această problemă cât mai repede posibil”, a anunţat serviciul de presă al BBC, joi după-amiază.

 

Piraţii cibernetici au atacat contul de Twitter al serviciului meteorologic al BBC, cel al serviciului în limba arabă al postului şi cel al postului de radio BBC din Irlanda de Nord.

 

La începutul după-amiezii de joi, contul BBC Weather a emis o serie de mesaje („tweets”) fanteziste, sub forma unor buletine meteorologice ironice la adresa Israelului, făcând aluzie la livrările de arme pentru opozanţii sirieni, susţinuţi de autorităţile de la Londra şi de la Paris.

 

„O staţie meteo saudită, în pană din cauza unei coliziuni frontale cu o cămilă”, anunţa contul @bbcweather, care difuza şi un mesaj de sprijin pentru Bashar al-Assad.

 

Aceste mesaje au fost retrase ulterior, iar contul BBC Weather anunţa la ora 15.39 „reluarea funcţionării normale a serviciului”.

 

Piratarea contului BBC Weater, ca şi cel al BBC Arabic şi cel al BBC Radio Ulster, a fost revendicată într-un mesaj postat pe Twitter de un grup care s-a prezentat ca fiind „Syrian Electronic Army” („Armata electronică siriană”/ SEA).

 

Pe 26 februarie, o grupare cu acelaşi nume a anunţat că a piratat contul de Twitter al serviciului foto al AFP, difuzând fotografii şi mesaje care aveau legătură în cea mai mare parte cu conflictul sirian.

 

Acelaşi grup a declarat că s-a aflat la originea atacurilor site-urilor Sky News Arabai şi Al-Jazeera Mobile, ca şi asupra altor site-uri ale unor guverne din regiune.

 

SEA afirmă pe site-ul său că apără „poporul arab sirian” contra „campaniilor organizate de mediile arabe şi occidentale”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed