Convenţiile semnate de APIA cu băncile pentru finanţarea fermierilor, condiţionate de volumul creditelor

 

Potrivit acestuia, în condiţiile în care absorbţia fondurilor pentru dezvoltare rurală se confruntă cu accesul dificil la credite şi în special dobânzi care descurajează potenţialii beneficiari, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a derulat consultări cu băncile care au durat circa un an şi în urma cărora a fost adoptat cadrul legislativ prin care se condiţionează participarea la schemele de finanţare din sectorul agro-alimentar.

 

Cadrul legislativ menţionat stabileşte şi un nivel maxim redus al dobânzilor practicate (pentru FEGA – ROBOR 6M + 4% şi FEADR – ROBOR 6M + 4,5%, iar comisionul sub 1%) pentru a încuraja fermierii şi beneficiarii Programului de Dezvoltare Rurală să solicite credite bancare care să conducă astfel la creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene, arată MADR.

 

‘Astfel, MADR prin APIA semnează în fiecare an o serie de convenţii care permit agricultorilor să obţină credite în condiţii favorabile de la bănci în contul adeverinţelor eliberate de APIA prin care se certifică faptul că fermierii în cauză urmează a beneficia de plăţi directe, plăţi pe suprafaţă din Pilonul II dezvoltare rurală, plăţi complementare directe din bugetul naţional pentru bovine, ovine şi sectorul vegetal, precum şi plăţi pentru bunăstarea animalelor’, menţionează sursa citată.

 

Agricultura beneficiază de plăţi europene şi subvenţii naţionale de peste 3 miliarde de euro anual. Potrivit MADR, rata de absorbţie a fondurilor europene pentru dezvoltare rurală a ajuns la aproape 60% din 8,124 miliarde de euro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed