Diana Șoșoacă a obținut ordin de protecție împotriva soțului ei. „M-a amenințat cu un cuțit”

Diana Șoșoacă a obținut un ordin de protecţie împotriva soțului ei, Silvestru Şoşoacă.

„M-am săturat să fiu pusă la stâlpul infamiei. A luat-o razna, am fost nevoită să solicit emiterea unui ordin de protecție pentru mine și fetița mea de 11 ani care a trăit în teroare alături de acest om. De-a lungul a doi ani m-a amenințat să îmi dau demisia altfel mă va face de râs în fața întregii lumi. Mi-a cerut să demisionez din funcția de senator. Au fost agresiuni fizice, am depus poze, pe el l-am dat afară când s-a năpustit asupra fetiției mele, Tais. Și de fosta soție a divorțat din cauza unor violențe grave. M-a lovit de prea multe ori. Am tăcut fiindcă era lupta împotriva sistemului. Noi eram priviți ca un cuplu model. Totul până la copilul meu. Și fetița a fost luată de gât și ridicată în sus. Pe mine m-a amenințat cu un cuțit.

Noi eram un cuplu care era văzut ca un cuplu model, îmi cer scuze față de poporul român. Fetița a fost luată de gât și ridicată de la pământ. Înainte de 4 februarie m-a amenințat cu cuțitul. Are grave probleme cu alcoolul. Îmi este frică pentru viața mea și a copilului meu, știu ce a făcut. Este prima dată în viață când îmi este frică. Nu-mi este frică de ucraineni, cum îmi este frică de acest om”, a spus senatoarea la Antena 3.

„În urma solicitărilor din partea reprezentanților mass-media, Serviciul Informare și Relații Publice din cadrul Poliției Capitalei este abilitat să comunice următoarele: La data de 02 aprilie 2024 Poliția Capitalei- Secția 6 a fost sesizată direct de către o femeie cu privire la faptul că soțul său o agresează din punct de vedere emoțional, fiindu-i creată astfel o stare de temere.

Totodată, femeia a precizat că în trecut, soțul său a agresat-o și fizic. În urma celor sesizate a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, context în care a fost emis un ordin de protecție provizoriu. De asemenea, victima și-a exprimat acordul cu privire la montarea unei brățări de monitorizare electronică în sarcina bărbatului. În cauză, a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, raportat la infracțiunile de amenințare și hărțuire, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2. Având în vedere faptul că bărbatul nu s-a prezentat la sediul secției pentru montarea sistemului de monitorizare, polițiștii au demarat verificările, în vederea depistării acestuia.

Astfel, polițiștii s-au sesizat din oficiu și cu privire la săvârșirea infracțiunii de încălcarea unei măsuri dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, emis anterior. Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 6, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”, a transmis Poliţia Capitalei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed