Draghi: BCE este pregătită să acţioneze în continuare, inclusiv prin reducerea dobânzii

BCE a redus joi dobânda cheie cu 0,25 puncte procentuale, la minimul record de 0,5%, în încercarea de stimulare a economiei zonei euro.

 

Draghi a spus într-o conferinţă de presă că decizia de reducere a dobânzii cheie a fost luată prin consens, sugerând că nu a existat unanimitate în consiliul de politică monetară, transmite Bloomberg.

 

„A existat un consens pentru o reducere a dobânzii”, a arătat şeful BCE. El a semnalat că banca centrală ar putea lua măsura fără precedent de a taxa băncile pentru păstrarea overnight a excesului de numerar la BCE şi că este posibilă o nouă reducere a dobânzii cheie.

 

„Vom analiza toate datele care vin şi vom fi pregătiţi să intervenim dacă va fi nevoie”, a spus bancherul.

 

Întrebat dacă noi măsuri ar putea include aducerea dobânzii la depozite în teritoriu negativ, de la nivelul zero, Draghi a spus că membrii conducerii BCE vor analiza această posibilitate „cu deschidere”.

 

Şeful BCE a arătat că instituţia va continua să pună la dispoziţia băncilor toţi banii solicitaţi, cel puţin până la jumătatea anului 2014.

 

Banca centrală a început totodată consultări cu instituţiile europene pentru îmbunătăţirea creditării companiilor, prin împrumuturi garantate.

 

Euro s-a depreciat în urma declaraţiilor lui Draghi, la 1,3077 dolari pe unitate, faţă de 1,3192 dolari pe unitate la începutul conferinţei de presă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed