E oficial: Toţi cei peste 1.500 de angajaţi ai Mic.Ro vor fi concediaţi

„Astfel, începând cu data de 02.04.2012 contractele individuale de muncă ale salariaţilor încetează pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, prin concediere individuală, în temeiul art.65 alin.1 din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, republicată”, se arată într-un comunicat al RVA Insolvency. Salariaţii pot face contestaţii împotriva deciziilor în termen de 30 de zile de la comunicare.

 

Motivul pentru care a fost luată decizia concedierii angajaţilor îl constituie starea de insolvenţă a firmei Mic.ro, precum şi necesitatea reducerii tuturor categoriilor de cheltuieli, în general şi a cheltuielilor de personal, care reprezintă o pondere însemnată în totalul cheltuielilor societăţii, arată comunicatul RVA, scrie Gandul.info.

 

Lista creditorilor Mic.ro retail cuprinde 978 de persoane fizice şi juridice. La aceştia se adaugă şi cei 1.543 de salariaţi, care nu şi-au mai primit salariile de două luni. Astfel că în total lista creditorilor firmei controlate de Dinu Patriciu ajunge la 2.521 de nume.

 

Între cei care au de recuperat datorii de la Mic.ro se numără BCR, CEC Bank, Leasing Raiffeisen, Unicredit Leasing, Vodafone România, Orange România, Romtelecom, Allianz Tiriac, Rompetrol Downstream, CEZ Vânzare, CEZ Distribuţie, Apa Nova, Rosal Grup, Meridian Taxi, Medlife. Adevărul Holding şi Minimax Discount, controlate de asemenea de Dinu Patriciu, figurează pe lista creditorilor Mic.ro Retail.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed