”ELVEȚIA României”: Sute de turişti sunt aşteptaţi la schi la cea mai mare altitudine din ţară!

Rareş Tileagă, monitor de schi la Domeniul Schiabil Şureanu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că zăpada este schiabilă, iar drumul până la pârtii este practicabil, însă şoferii trebuie să folosească obligatoriu lanţuri.

”La Şureanu zăpada este schiabilă. A nins din abundenţă la sfârşitul săptămânii cu viscol, iar acum vremea e stabilă, cu înnorări temporare”, a spus Rareş Tileagă.

 

Acesta este al doilea weekend de schi din sezon la Domeniul Schiabil Şureanu. Startul s-a dat în minivacanţa de 1 Decembrie, iar în acest weekend dacă vremea rămâne bună sunt aşteptaţi circa 500 de turişti.

 

Masivul Şureanu se află în extremitatea sudică a judeţului Alba, aproape de limita cu Vâlcea şi Sibiu. Domeniul schiabil este alcătuit din 10 pârtii care însumează aproximativ 11 kilometri.

 

Amenajarea porneşte de la circa 1.700 de metri, iar altitudinea maximă ajunge până la 2.010 de metri, unde se află limita superioară a pârtiilor.

 

În afară de pârtiile amenajate, zona prezintă un deosebit potenţial pentru schi în afara pistei.

 

Domeniul Schiabil din Munţii Şureanu a fost inaugurat în anul 2009, în urma unei investiţii private. Aici există asistenţă Salvamont, şcoală de schi şi snowboard, centre de închiriere, restaurante şi câteva unităţi de cazare.

 

Unicul drum de acces spre pârtii este pe ruta Sebeş – Şugag – lacul Oaşa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oaşa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Şureanu (DJ 704).

 

Distanţa de la Sebeş este de 82 de kilometri şi poate fi parcursă în circa două ore.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed