Este Paștele Blajinilor sau Paștele celor Morți. Ce spune tradiția despre această zi

Este Paștele Blajinilor sau Paștele celor Morți. Toate cimitirele creștin-ortodoxe se umplu de oameni care vor să își pomenească rudele trecute în neființă.

 

 

Ca și în alți ani, credincioșii care nu pot ajunge astăzi la morminte, au dat de pomană încă de ieri. Tradiția spune că de Paștele Blajinilor, gospodinele gătesc cozonaci, vopsesc ouă roșii și curăță locurile de veci.

Încă de duminică, în Cimitirul Eternitatea din Galați s-au adunat mii de oameni. În sacoșe sau coșuri de nuiele, au adus bucate pe care le-au împărţit pentru pomenirea rudelor decedate.

“Cozonac, ouă roșii și ce mai ai în buzunar, acolo. Plus de asta, un pahar de vin la răposați, un pahar de suc.” – spune o femeie.

Femeile gătesc la fel ca de Paști, pentru ca și morții să primească, pe lumea cealaltă, bunătățile de care a avut parte familia.

Fiecare familie așteaptă venirea preoților la morminte. La fel ca de Înviere, se cântă „Hristos a înviat din morți”, iar preoții citesc de pe pomelnice numele celor trecuți în neființă.

În credința populară, Paștele Blajinilor se sărbătorește în lunea de după duminica Tomei. Tot în folclor, Blajinii mai sunt cunoscuți și sub numele de Rohmani. Ei fac parte dintre cei dintâi oameni de pe Pământ, sunt incapabili de a face rău și trăiesc dincolo de lumea văzută.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed