FMI o sprijină pe Lagarde în afacerea Tapie şi evită o nouă criză

După decizia Curţii de Justiţie a Republicii /CJR/ franceze de a o plasa vineri pe dna Lagarde sub statutul de „martor asistat”, Consiliul de administraţie al Fondului Monetar Internaţional, care reprezintă cele 188 de state membre, s-a reunit marţi cu uşile închise.

 

„Consiliul a fost informat cu privire la acest caz, inclusiv despre rezultatul recentelor audieri în faţa Curţii de Justiţie a Republicii de la Paris, şi a reafirmat încrederea sa în capacitatea directoarei generale de a-şi îndeplini sarcinile în mod eficient”, a declarat el într-un comunicat la sfârşitul acestei întâlniri ce nu fusese anunţată.

 

Foarte aşteptată de anturajul dnei Lagarde, această luare de poziţie elimină un ghimpe dureros din piciorul unei instituţii implicate de patru ani în planurile de salvare a Europei şi încă traumatizată de decăderea fostului ei şef francez, Dominique Strauss-Kahn.

 

Suspiciunile ce apasă asupra fostului ministru francez al economiei nu sunt cu siguranţă proporţionale cu acuzaţiile de agresiune sexuală care l-au obligat pe DSK să demisioneze în mai 2011, provocând o undă de şoc la nivel mondial.

 

Dar impactul unei puneri sub acuzare a dnei Lagarde – vizată de ancheta privind soluţionarea litigiului dintre Bernard Tapie şi Crédit Lyonnais în 2008 – este extrem de temut la sediul FMI din Washington, notează AFP.

 

Guvernul francez părea el însuşi că ezită. Ministrul economiei Pierre Moscovici a dat asigurări că dna Lagarde va continua să aibă sprijinul Franţei, în timp ce purtătorul de cuvânt al guvernului, Najat Vallaud-Belkacem, consideră că fostul ministru ar trebui „fără îndoială” să renunţe la post în caz de punere sub acuzare.

 

„Am intrat într-un teritoriu necunoscut”, potrivit anturajului directoarei generale.

 

Cu toate acestea, dna Lagarde nu este în totalitate scoasă din afacere. Statutul de martor asistat înseamnă o situaţie intermediară între martor şi inculpat, dar nu implică abandonarea definitivă a urmăririi.

 

Ancheta asupra „arbitrajului Tapie” continuă şi fostul ministru poate fi convocat din nou şi pus sub acuzare în orice moment.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed