Fondul Proprietatea mai este administrat de Franklin Templeton?

Tribunalul Bucureşti a constatat în decembrie 2011, nulitatea absolută a hotărârilor Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) Fondului Proprietatea prin care, în data de 6 septembrie 2010 fusese modificat actul constitutiv şi era numit administrator unic „Franklin Templeton Investment Management Limited Marea Britanie Sucursală din Bucureşti”.

 

Fondul Proprietatea a contestat decizia cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti, în cadrul unui litigiu cu avocatul Ioana Sfîrăială, acţionar al Fondului Proprietatea.

 

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a respins, marţi, recursul Fondului Proprietatea, menţinând astfel decizia din decembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă.

 

Administratorul Fondului Proprietatea arăta că hotărârea Tribunalului Bucureşti de anulare a deciziilor AGA din 2010 de la Fondul Proprietatea, printre care numirea Franklin Templeton ca administrator al FP, nu are „impact material asupra Fondului”, având în vedere deciziile acţionarilor din cele mai recente adunări.

 

 

În octombrie 2010, avocatul Ioana Sfîrăială, acţionar al Fondului Proprietatea, a contestat în instanţă o parte dintre deciziile AGA de la Fondul Proprietatea, prin care Franklin Templeton a fost numit administrator, invocând că proiectul de modificare a actului constitutiv al societăţii nu a fost publicat în termenul legal de 30 de zile înainte de AGA. Tribunalul Bucureşti a admis, în parte, cererea reclamantei.

 

 

Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, creată în scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură.

 

 

Fondul Proprietatea are active de circa 3,5 miliarde de euro şi este cea mai tranzacţionată companie de pe bursă, cu tranzacţii de 7,8 miliarde de lei (1,8 mld. euro) de la listare, în ianuarie 2011.

 

 

Anularea în instanţă a hotărârilor prin care Franklin Templeton a fost numit administrator, în septembrie 2010, ar putea conduce la anularea tuturor actelor semnate de Templeton în calitate de administrator al FP în ultimii doi ani, inclusiv a hotărârilor luate în AGA, susţin unii avocaţi.

 

 

Situaţia este însă extrem de complicată şi probabil că vor mai urma numeroase procese între Franklin Templeton şi Fondul Proprietatea pe de o parte şi avocata Ioana Sfîrăială de cealaltă parte.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed