Fondul Proprietatea suspendă selectarea administratorului până pe 4 martie

Fondul Proprietatea suspendă selectarea administratorului până pe 4 martie, în condiţiile în care comisia urmează să evalueze implemetarea unor noi structuri de monitorizare a activităţii societăţii de administrare, a anunţat vineri Fondul.

Evaluarea se va realiza în termen de 15 zile lucrătoare, începând cu 12 februarie 2009, perioadă în care procedura de selecţie a administratorului Fondului Proprietatea – aflată deja în derulare – este suspendată, se arată în comunicat.

Comisia pentru selecţia societăţii de administrare a Fondul Proprietatea a fost mandatată să realizeze o evaluare a măsurilor care se impun pentru implementarea unor structuri suplimentare de monitorizare a activităţii societăţii de administrare, în urma aprobării de către Guvern a concluziilor evaluării, se mai arată în comunicat.

De asemenea, Comisia a fost mandatată să stabilească şi unele tipuri suplimentare de operaţiuni permise societăţii de administrare numai cu acordul organelor statutare ale Fondului Proprietatea, în conformitate cu cadrul legal existent, se mai arată în comunicat.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed