Foştii proprietari de imobile naţionalizate cu dosar soluţionat vor fi despăgubiţi începând cu 2014

Documentul a fost postat joi pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, după ce a fost avizat de Guvern în primă lectură. Executivul ar urma să-şi angajeze răspunderea pentru acesta pe 26 martie.

 

„Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se face în termen de cinci ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014”, se arată în proiectul de lege.

 

În acest scop, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite titluri de plată, care vor fi achitate de Ministerul Finanţelor Publice în maximum 180 de zile de la emitere.

 

Persoanele îndreptăţite pot opta pentru returnarea dosarelor înregistrate la secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către comisiile locale de fond funciar în vederea restituirii în natură a terenurilor în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii. Tot în termen de 60 de zile pot returna dosarele la comisiile locale de fond funciar şi persoanele care nu au valorificat titlurile de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed