Gabriel Cotabiță va cânta din nou cu VH2! Infarctul de acum 8 ani și coma din care și-a revenit miraculos l-au depărtat de formația sa de suflet

Gabriel Cotabiță revine în VH2, grupul pe care l-a înființat și a reputat multe succese.

Solistul urcă pe scenă alături de Mihai Pocorschi, vechiul său camarad din perioada primei componențe Holograf (jumătatea anilor ‘80). Au căzut de acord să sărbătorească împreună 20 de ani de VH2 printr-un concert de gală, eveniment ce va fi găzduit de un cunoscut club de concerte din nordul Capitalei.

Până la cumplitul accident cardiac pe care solistul l-a suferit în 2015, în urma căruia s-a aflat timp de trei săptămâni în comă,  Cotabiță (67 ani) a lansat alături de VH2 multe succese, amintim: “Trece vremea”, “Mai stai” ori ”Dacă n-ai iubi”. Mulți sunt cei ce cred că însăși titulatura de VH 2 s-ar traduce ”2 din vechiul Holograf”.

Gabriel Cotabiță va cânta din nou cu VH2, la spectacol aniversar al trupei pe care a înființat-o în urmă cu 20 de ani

O lungă perioadă grupul de suflet al lui Gabriel Cotabiță a fost pus pe linie moartă din cauza neadaptării artistului după cumpăna prin care a trecut. Aflat sub observație medicală, în acea perioadă a fost exclus efortul ce-l presupunea un concert. Cu acceptul lui Cotabiță, Mihai Pocorschi a găsit un alt solist și a continuat să țină activă formația VH2. Grup care, pe 17 februarie împlinește 20 de ani.

În componența VH2 fac parte mari muzicieni, amintim Cătălin Tuță Popescu (Compact, Krypton) ori Răzvan Lupu (Krypton, Platonic Band, Pasărea Colibri, Vama Veche) și Vladimir Pocorshi.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed