Gabriel Sandu, Ministerul Comunicaţiilor: Finanţarea eRomânia va fi realizată prin credit furnizor şi din fonduri UE

 În replică reprezentanţii mediului privat spun că decizia va restrânge foarte mult numărul firmelor capabile să participe la acest fel de proiecte.

Proiectul eRomânia va fi finanţat din banii companiilor de IT care vor câştiga licitaţiile de realizare a sistemului de e-guvernare, iar statul va face plăţile treptat într-un interval de 3 până la 5 ani.

De asemenea, instituţiile publice vor putea accesa fonduri europene pentru proiecte în cadrul eRomânia. De cealaltă parte companiile de IT se plâng de lipsa garanţiilor pentru obţinerea finanţărilor necesare. Gabriel Marin, directorul general al Omnilogic, important jucător pe piaţa de IT, spune că numărul firmelor împlicate în realizarea sistemului se va restrânge foarte mult. Mai mult, criteriul de selecţie nu va fi acela al tehnologiilor folosite ci al capacităţii de finanţare.

Ministerul Comunicaţiilor a transferat către proiectul eRomânia 84 de milioane de euro, bani obţinuţi iniţial de la Uniunea Europeană pentru finanţarea strategiei naţionale de broadband. Totuşi, proiectul de guvernare electronică este deja în întârziere faţă de termenele asumate.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed