Germania construieşte primele terminale de gaze naturale lichefiate în efortul de a deveni independentă de energia rusă

Germania încearcă să accelereze construcţia terminalului pentru a importa gaze naturale lichefiate din diverse ţări, inclusiv din Statele Unite.

”Avem o şansă mare să facem ce este în mod normal imposibil în Germania: să construim un terminal de gaze naturale lichefiate în aproximativ 10 luni şi să îl conectăm la alimentarea cu gaze germane”, a declarat vicecancelarul şi ministrul Economiei, Robert Habeck.

Germania a fost supusă presiunii din partea Ucrainei şi a altor state europene să renunţe la aprovizionarea cu energie rusă de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, pe 24 februarie.

Habeck a impus în luna aprilie măsuri fără precedent pentru a reduce dependenţa Germaniei de gazele din Rusia şi cu scopul de a contracara ceea ce unii politicieni germani numesc ”şantajul energetic” al Kremlinului.

El a mai spus că este esenţial ca Germania să devină independentă de aprovizionarea cu energie rusă, chiar dacă acest pas presupune găsirea unor soluţii alternative considerate anterior ”nerealiste”.

Oficialul german a adăugat că cea mai mare economie a Europei a redus ponderea importurilor de energie din Rusia de la 35% la 12% în ceea ce priveşte petrolul, de la 50% la 8% pentru cărbune şi de la 55% la 35% gazele naturale.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed