Guvernul adoptă astăzi memorandumul care ar putea pune capăt grevei din Educație

​Guvernul adoptă, în ședința de joi, memorandumul privind majorările salariale ale personalului din Educație prin noua lege a salarizării, prin care vrea să oprească greva profesorilor, aflată în cea de a treia săptămână.

Ședința de guvern este programată de la ora 10.00.

În memorandum se prevede că noua lege va avea la bază principiul potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/ asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023.

Profesorii au cerut stabilirea prin lege a faptului că salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, aplicarea grilei de salarizare pentru învățământ într-un termen mai scurt decât cei trei ani anunțați de Guvern, majorări de salarii și mai mari decât în ordonanța dată zilele trecute, acordarea, de la 1 ianuarie 2024, a cel puțin 15% din cheltuielile bugetului consolidat pentru învățământ.

De asemenea, stabilirea unei prevederi în contractul colectiv de muncă la nivel de sector „învățământ preuniversitar”, prin care pe perioada concediului de odihnă, precum și pentru zilele de concediu plătit, personalul din învățământ va avea dreptul la o indemnizație de concediu calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază și a sporurilor/indemnizațiilor de care beneficiază, potrivit legii, corespunzător fiecărei luni calendaristice în care se efectuează concediu de odihnă, se arată în document.

Conform Guvernului, memorandumul „va fi publicat în Monitorul Oficial al României, pentru a consolida garanțiile guvernamentale privind prioritizarea Educației în viitoarea grilă de salarizare și utilizarea ca sistem de referință a salariului mediu brut pe economie pentru salariul debutantului/asistentului universitar. Garanțiile guvernamentale incluse în Memorandum sunt asumate și la nivelul Coaliției de guvernare, ai căror lideri și le-au însușit în cadrul unui Angajament politic”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed