Hoţia intelectuală, la un pas să devină lege

Comisia de Învăţământ a adoptat un raport de respingere a cererii de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis pe tema ordonanţei plagiatului, prin care titlurile de doctor sunt acordate şi retrase de universităţi, iar aceste titluri nu se mai acordă prin ordin de ministru, ci prin hotărârea Senatului fiecărei Universităţi.

 

„În şedinţa din 5.10.2016, reanalizând legea în raport cu obiecţiile prezentate în Cererea de reexaminare, membrii Comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, menţinerea legii în forma adoptată iniţial şi respingerea Cererii de reexaminare”, se arată în raportul semnat de preşedintele Comisiei, Ecaterina Andronescu şi contrasemnat de liberalul Dumitru Oprea, secretarul Comisiei.

 

Aflată la votul deputaţilor, cererea de reexaminare a primit doar 124 de voturi „pentru”, în condiţiile în care ar fi fost nevoie de 178 de voturi pentru a fi aprobată, proiectul fiind unul din categoria legilor organice. Astfel, reexaminarea a ajuns la Senat, forul decizional, în forma iniţială, fără amendamentele Comisiei de educaţie din Camera Deputaţilor, inclusiv cel privind verificarea cazurilor de plagiat în funcţie de legislaţia în vigoare în momentul susţinerii tezei.

 

„Frăţia PSD-PNL“

 

„Cu toate acestea, Comisia de Învăţământ din Senat, condusă de Năpraznica Ecaterina Andronescu şi formată din frăţia PSD-PNL, a decis, în unanimitate, să protejeze furtul intelectual şi impostura politicienilor modificând procedura de evaluare a lucrărilor de doctorat. Astfel, universităţile care au patronat furtul intelectual vor fi acelea care vor evalua lucrările de doctorat suspectate de plagiat. Adică hoţul se va controla singur în buzunare.

 

Sunt convins că Laura Codruţa Koveşi va declanşa o anchetă să afle cine a făcut traficul de influenţă pentru modificarea legii“, a comentat fostul preşedinte Traian Băsescu. Proiectul de lege prin care parlamentarii au adus modificări substanţiale a fost votat pe amendamente de deputaţii din aproape toate partidele, singurii care s-au opus fiind liberalii.

 

Legea educaţiei a fost modificată în sensul creşterii autonomiei universitare, pasând în curtea universităţilor atât responsabilitatea de a acorda calitatea de conducător de doctorate, cât şi de analiză a sesizărilor privind plagiatele din doctorate, CNATDCU fiind scos din procesul efectiv de decizie.

 

Citeste mai mult: adev.ro/oetokp

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed