Igaş: Liderii PDL sunt în partid de când era condus de Traian Băsescu

„E clar că preşedintele a fost tot timpul ataşat de PDL şi, la rândul său, partidul a fost tot timpul ataşat de Traian Băsescu. Nu putem trece cu vederea faptul că acest partid a fost condus de Traian Băsescu, a crescut odată cu Traian Băsescu şi a câştigat mai multe bătălii electorale şi am avut un trecut comun”, a precizat Traian Igaş.

El a adăugat că nu făcea politică când FSN era la putere şi nu poate să facă aprecieri, dar sunt mulţi membri PDL, aproape toţi liderii, care sunt din perioada când actualul şef al statului era preşedintele PDL.

„Eu nu am prins vremurile, nu făceam politică atunci când FSN era la putere, nu pot să fac aprecieri, dar dacă stăm să ne uităm la membrii PDL, apoape toţi liderii sunt din perioada când preşedintele era preşedinte PDL”, a arătat Igaş.

El a mai spus că este „categoric că PDL trebuie să-şi revină după ce a pierdut alegerile din decembrie şi să devină un partid de opoziţie vocal”. Legat de alegerile pentru conducerea PDL, „se pare că sunt şi alţii care îşi doresc să-şi mai depună candidatura”.

„Cel mai important lucru pentru noi este ca, după această competiţie, să ieşim mai întăriţi şi nu dezbinaţi. E drept că după fiecare competiţie într-un partid se accentuează şi anumite orgolii şi mi-aş dori să averm capacitatea să trecem peste aceste lucruri”, a mai arătat Traian Igaş.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, că PDL seamănă acum în interior cu FSN şi nu îl mai poate ajuta în îndeplinirea obiectivelor sale, precizând că se uită la ce se întâmplă, dar nu îi vine să creadă ce vede. El a fostv de părere că Elena Udrea poate avea şanse pentru şefia PDL la o Convenţie „cinstită”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed