INCREDIBIL! Pacient operat pe partea dreaptă de creier, în loc de stânga

Incident halucinant la Spitalul Judeţean din Deva! Un pacient a fost operat de două ori la cap, după ce medicul a încurcat partea stângă cu cea dreaptă! Omul avea un hematom în stânga, însă medicul ar fi făcut incizia în partea cealaltă.

Conducerea unităţii medicale a depus plângere penală împotriva doctorului, după acest incident. Deocamdată, medicul învinuit nu a comentat situaţia.

Pacientul de 83 de ani a fost diagnosticat la Spitalul judeţean din Deva cu un hematom cranian, pe partea stângă. Medicul care era de gardă din acea zi a decis să îl opereze imediat, însă a greşit partea unde trebuia făcută incizia. După ce a realizat ce făcuse, pacientul a fost dus din nou în sala de operaţie, pentru o nouă intervenţie.

Emil Stoica, director Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva: „În timpul intervenţiei chirurgicale, a făcut o craniotomie pe partea dreaptă, deşi hematomul era pe partea stângă, ulterior a făcut şi pe partea stângă. I-a pus un tub de dren şi pe partea stângă şi a rezolvat situaţia”.

A doua zi după operaţie, conducerea spitalului s-a autosesizat şi a depus o plângere la poliţie. Şeful secţiei de terapie Intensivă a fost cel care a observat că pacientul este operat pe ambele părţi ale capului. Reacţia medicului i-a năucit pe colegi.

Emil Stoica, director Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva: „Mi-a zis că nu e o greşeală. Important îi că pacientul îi bine, exact asta mi-a spus. Nu contează că e pe dreapta, contează că pacientul e bine.”

Autorităţile au deschis imediat un dosar penal.

Bogdan Nițu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara: „Poliţiştii de la investigaţii criminale au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu, urmând ca după efectuarea expertizelor medicale să fie aplicate soluţiile legale, prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva”.

Nu este pentru prima dată când medicul este implicat într-un astfel de incident. Anul trecut, colegii lui au cerut Colegiului Medicilor să îi reevalueze competențele profesionale, însă acest lucru nu s-a întâmplat deocamdată.

Emil Stoica, director Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva: „Anesteziștii noștri au făcut o solicitare că nu mai vor să intre cu el în sală. Fiecare s-a semnat și s-a parafat. Nu mai vor să intre pentru că nu e bine pregătit”.

Pacientul care a trecut prin această aventură este acum la terapie intensivă, deocamdată stabil şi cooperant. Medicul incriminat nu a comentat incidentul.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed