Inflaţia anuală s-a temperat la 5,86% în iunie

Potrivit Insitutului Naţionale de Statistică, în iunie, preţurile de consum au crescut cu 0,2% faţă de mai. Chiar dacă alimentele s-au ieftinit uşor, cu 0,2%, mărfurile nealimentare şi serviciile au urcat, în medie, cu 0,4 procente.

În aceste condiţii, inflaţia anuală s-a redus la 5,86%. Este cel mai scăzut nivel din august 2007, când inflaţia ajunsese la 4,96%. Cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate în iunie la cartofi (6,11%) şi fructe proaspete (4,4%). Celelalte produse alimentare aflate în coşul de calcul al inflaţiei s-au scumpit nesemnificativ ori s-au ieftinit. Pe partea de mărfuri nealimentare, preţul la autoturisme şi piese de schimb a crescut în iunie, cu 0,31%, preţul gazelor a stagnat, la fel şi cel al energiei electrice şi termice.

În schimb, combustibilii s-au scumpit cu 2,14%, iar tutunul cu 0,10%. La servicii, chiriile au scăzut nesemnificativ în iunie, dar au urcat cu peste 2 procente de la începutul acestui an. Transportul aerian s-a scumpit şi el cu 1,60%, iar abonamentul telefonic cu 1 procent. Acestea din urmă au fost în mare parte influenţare de deprecierea leului faţă de nivelul din mai.

„Inflaţia de bază a crescut, ceea ce indica o problema: De unde vine aceasta crestere? Probabil ca din deprecierea cursului de schimb, pentru ca in cursul lunii iunie leul a fost ceva mai slab.  Din acest punct de vedere, inseamna ca suntem sensibili la evolutia cursului de schimb si în perioada următoare.” a declarat Nicolaie Chideşciuc.

Economistul ING se aşteaptă ca inflaţia să scadă până în toamnă, urmând ca apoi să revină pe creştere, pe fondul înrăutăţirii condiţiilor economice. Consilierul guvernatorului BNR este ceva mai optimist.

„Nu îmi plac prognozele in aceasta perioada. Nu e o prognoza ci o prezicere sa va spun ca la sfarsitul anului inflatia va fi de sub 5% dar peste 4%” a spus Adrian Vasilescu.

Banca Naţională a României ţinteşte în acest an o inflaţie de 3,5% plus sau minus un punct procentual, dar ultima sa prognoză indică un nivel al inflaţiei de 4,4% la finalul anului. De asemenea, BNR a revizuit în scădere prognoza pentru inflaţia la finalul anului viitor, de la 3,2% la 2,8%, în condiţiile în care ţinta pentru anul viitor a fost stabilită la 3,5%, plus sau minus un punct procentual.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed