IOHANNIS, declarație în ziua cu cele mai multe decese: ”Lupta se dă pe două fronturi”

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, vicepreşedintele Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă, prof. dr. Dorel Săndesc, şi şeful Secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă I, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila” Bucureşti, col. dr. Dan Corneci.

Tătaru: Nu vom ajunge să alegem între pacienți. Medicul român știe ce înseamnă greul și lipsurile

 

După discuții, președintele a declarat, în ziua în care au fost raportate încă 104 decese din cauza coronavirusului, că România are, în acest moment, aproape 3.100 de paturi de terapie intensivă, iar la nivelul Bucureștiului vor fi create, în următoarele 10 zile, încă 123 de paturi suplimentare pentru ATI.

 

Vești foarte rele pentru locuitorii din cinci județe! Bucureștenii încep să își facă speranțe

 

”Lupta se desfășoară pe două fronturi, pe zona de prevenție și în spitale, acolo unde bolnavii au nevoie de îngrijire și de tratament de specialitate. Am dorit să am o discuție cu experți de terapie intensivă. Mi-au prezentat resursele de la ATI la nivel național, paturi dotate cu aparatură și personal.

Ministerul Sănătății a achiziționat paturi, ventilatoare și aparatură, iar acum avem 3.065 de paturi de terapie intensivă, pentru toți pacienții, 2.252 de ventilatoare.

Planul strategie pe perioada următoare prevede deschiderea de noi unități de terapie intensivă, în locații nou construite. Am solicitat date despre București și vom avea, în 7 spitale, o extensie a capacității de terapie intensivă, iar în maximum 10 zile vom avea 123 de paturi suplimentare de terapie intensivă. Așadar, autoritățile au acționat și au planuri bine puse la punct.”, a spus Klaus Iohannis.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed