Joe Biden a avut un an de „comedie”. Topul celor mai amuzante gafe făcute de președintele american

Cel de-al 46-lea șef de stat al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a avut un an plin de evenimente internaționale, dar și de gafe, faze amuzante și momente penibile care au făcut deliciul întregii planete.

Chiar dacă este în vârstă, Casa Albă l-a apărat pe președinte și a insistat că este sănătos atât mental, cât și fizic, deși unii ar putea intepreta că adevărul este…undeva la mijoc.

Jurnaliștii de la Newsweek a făcut un top al celor mai jenante momente, gafe și greșeli ale președintelui Joe Biden din 2022.

A spus „poporul iranian” în loc de ”ucrainean”

În timpul unui discurs din luna martie, Joe Biden a confundat poporul iranian cu cel al Ucrainei. Președintele încerca să atragă atenția asupra invadării Ucrainei și să arate că îi susține pe ucraineni.

„Putin poate înconjura Kievul cu tancuri, dar nu va câștiga niciodată inimile și sufletele poporului iranian. Nu le va stinge niciodată dragostea pentru libertate. Nu va slăbi niciodată hotărârea lumii libere” – a spus Joe Biden

Biden a recitat instrucțiunile de pe prompter

Doar câteva luni mai târziu, Joe Biden a ajuns viral pe internet după ce a citit cu voce tare instrucțiunile de pe prompter, în timpul unui discurs oficial.

Președintele american vorbea la Casa Albă despre protejarea drepturilor de reproducere ale femeilor și despre importanța votului.

„Este de remarcat faptul că procentul femeilor care se înscriu pentru a vota și votează este în mod constant mai mare decât procentul bărbaților care fac acest lucru – sfârșitul citatului, repetă rândul. Femeile nu sunt lipsite de electorat și, sau, politic – ca să fiu mai precis: nu și, sau—sau putere politică”, a spus Biden în discurs.

De fapt, el avea indicații pe prompter să repete acest rând: „Femeile nu sunt lipsite de putere electorală sau politică”.

Momentul „hey buddy” cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite

Tot în iulie, Joe Biden a mai avut un „episod” care, de data a isterizat pe toată lumea. Atunci, liderul SUA a luat decizia de a-l saluta cu pumnul pe prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman, în timpul unei călătorii la Jeddah, a fost numită „rușinoasă”.

Întâlnirea a fost condamnată pe scară largă, deoarece prințul moștenitor este acuzat de mult timp că a ordonat uciderea jurnalistului de la Washington Post Jamal Khashoggi.

Khashoggi, un disident din Arabia Saudită, a fost ucis pe 2 octombrie 2018. CIA a condus propria anchetă în acest caz și a concluzionat că a fost ucis de agenți ai guvernului saudit la consulatul său din Istanbul.

După ce imaginile cu pumnul au început să circule online, CEO-ul Washington Post, Fred Ryan, a reacționat:

”Primul salut cu pumnul dintre președintele Biden și Mohammed bin Salman a fost mai rău decât o strângere de mână – a fost rușinos. A proiectat un nivel de intimitate și confort care îi oferă lui MBS răscumpărarea nejustificată pe care a căutat-o ​​cu disperare.”

A uitat de moartea unui parlamentar republican

În septembrie, Biden a comis-o încă o dată, în cel mai neplăcut mod posibil.
În timp ce vorbea la o conferință de la Casa Albă despre foame, nutriție și sănătate, președintele a vorbit despre Jackie Walorski, uitând că parlamentarul din Indiana a murit în urma unui accident de mașină în luna precedentă.

Biden a fost criticat pe rețele de socializare pentru această gafă, cu toate acestea, unii l-au apărat pe președinte și au sugerat că este posibil să fi vorbit greșit și să intenționeze să apeleze la un alt politician.

S-a „rătăcit”, după un discurs

În timpul unui discurs susținut în Pittsburgh, în campania pentru senatorul democrat din Pennsylvania, John Fetterman, Biden s-a încurcat .. căutând ieșirea.

După ce și-a încheiat discursul, el s-a întors la dreapta, a vorbit cu cineva care nu poate fi văzut și … s-a întors din nou, făcând un viraj de 180 de grade la stânga.

Apoi a arătat cu degetul înainte și a coborât de pe scenă, spre amuzamentul utilizatorilor rețelelor sociale.

Kamala Harris, „mare președinte”

Apoi, în octombrie, în timpul unui eveniment la Casa Albă el a făcut o gafă cu vicepreședintele Kamala Harris.

I-a urat acesteia la mulți ani pentru aniversarea care trecuse deja, Biden a spus despre ea că este președinte. Și nu a fost prima dată când Biden a făcut asta.

S-a mai întâmplat în martie 2021, când vorbea despre pandemia de COVID-19.

„Acum, când președintele Harris și cu mine am făcut un tur virtual al unui centru de vaccinare din Arizona, nu cu mult timp în urmă, una dintre asistentele de acolo, care injectează oameni, care vaccinează, a spus că fiecare injecție este ca și cum ai administra o doză de speranță.” – a spus el.

Biden susținea că SUA au 54 de state

Tot în octombrie, Joe Biden a dat-o iar în bară, în timp ce făcea campanie pentru senatorul de Pennsylvania, John Fetterman, la sfârșitul lunii octombrie.

Președintele a provocat confuzie și râsete când a spus că SUA au 54 de state în loc de 50, când vorbea despre Legea privind îngrijirea:

„Și, desigur, [ republicanii ] vor încerca pentru a 499-a oară, sau oricare ar fi numărul. Ei sunt încă hotărâți să elimine Legea privind îngrijirea la prețuri accesibile. Și, apropo, dacă o fac, înseamnă că nu e o glumă pentru toată lumea, de aceea am învins în 2018, când au încercat să o facă.

Am mers în 54 de state. Motivul este că oamenii nu și-au dat seama că singurul motiv pentru care cineva care are o afecțiune preexistentă poate primi asistență medicală este din cauza acestei Legi privind îngrijirea la prețuri accesibile”.

A greșit țara gazdă la summit-ul ASEAN

Biden și-a început turneul în Asia de Sud-Est cu o gafă care a provocat multă veselie în noiembrie.

În timpul unui discurs la Phnom Penh, Cambodgia, pentru summitul Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), el s-a referit în mod eronat la primul ministru al Columbiei, în loc de Cambodgia.

Fiind națiune sud-americană, Columbia nu este membră a ASEAN și are un președinte, nu un prim-ministru.

Și nu a fost prima dată când Biden a confundat Cambodgia și Columbia. La începutul aceleiași săptămâni, în timp ce vorbea cu reporterii la Casa Albă, președintele a spus: „Oricum, băieți, mă îndrept în primul rând spre Cairo pentru efortul de mediu [COP27], apoi mă îndrept spre Columbia, după care … Adică, Cambodgia.”

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed