La 44 de ani, “Lapte Doina” rămâne demachiantul preferat de românce

Având aceeaşi compoziţie ca în 1965, folosind aceleaşi ingrediente ca în perioada comunistă şi acelaşi ambalaj, demachiantul produs de firma din Cluj este unul dintre brandurile lansate în perioada comunistă care au trecut testul timpului. Demachiantul a fost lansat în piaţa românească în 1965, cu patru ani înaintea unui alt brand românesc care a trecut testul istorie, Dacia, şi în acelaşi an în care s-a instalat la putere, în România, dictatorul comunist Nicolae Ceauşescu. “A fost creat de către cercetătorii din laboratoarele Farmec în 1965, din dorinţa de a răspunde unei cerinţe a pieţei, care nu avea acoperire la acel moment – un produs de demachiere şi îndepărtare a impurităţilor de pe faţă. Numele de Doina a fost ales pentru că era deja o marcă existentă în portofoliul Farmec la acea vreme, alături de alte denumiri cunoscute atunci”, au explicat pentru Business Standard actualii manageri ai companiei.

“Bun la toate” pe timpul comuniştilor

Reprezentanţi ai companiei spun că este foarte greu de făcut o incursiune în istoria produsului şi nu pot da foarte multe amănunte în ceea ce priveşte durata testării produsului, pentru că astfel de detalii “sunt greu de centralizat după 44 de ani”. Gândit iniţial ca un simplu demachiant, dar prezent pe o piaţă în care nu existau foarte multe produse specializate, acesta şi-a găsit în perioada comunistă şi alte nişe de utilizare.

“Faptul că era bun la toate a făcut din Doina un produs extrem de popular la acea vreme”, explică reprezentanţii Farmec. După 44 de ani, “Lapte Doina” reuşeşte să se menţină în preferinţele românilor, chiar dacă oferta de pe piaţă s-a diversificat, singura diferenţă fiind aceea că astăzi produsul îndeplineşte doar funcţiile pentru care a fost creat în urmă cu aproape jumătate de secol. Farmec Cluj-Napoca explică longevitatea produslui pe o piaţă competitivă prin bagajul emoţional pe care îl are, “Lapte Doina” fiind de-a lungul anilor un produs familial, transmis de la o generaţie la alta. Succesul local nu a fost înregistrat şi pe pieţele pe care a fost exportat de-a lungul timpului.

“«Lapte Doina» este un produs tradiţional, care are o istorie îndelungată şi rezultate de vânzări foarte bune pe piaţa românească, pe piaţa externă însă insistăm mai ales pe Gerovital şi Aslavital. Doina se exportă ocazional, comparativ cu aceste branduri, care sunt foarte cunoscute în alte ţări”, a subliniat Turdean, directorul executiv. Principalii competitori ai Farmec Cluj-Napoca pe piaţa locală sunt companiile Nivea, Garnier şi L’Oreal. Potrivit Farmec, diversificarea produsului, care în prezent este accesibil în cinci sortimente, a avut loc treptat, odată cu specializarea pieţei de cosmetice şi a însemnat realizarea unor variante personalizate în funcţie de tipul de ten.

Producătorul clujean de cosmetice care număra la finele anului trecut 600 de salariaţi a raportat în ultimii trei ani rezultate în creştere. Astfel, în 2008, compania a raportat afaceri de aproape 25 milioane de euro, în creştere cu 22% faţă de anul anterior, şi un profit net de aproximativ trei milioane de euro, cu 20% peste rezultatul net raportat în 2007. Anul acesta, în ciuda crizei, Farmec Cluj a raportat o cifră de afaceri de 18 milioane de euro, în creştere cu 32% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. În acest moment, Farmec exportă în ţări din Europa, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Liban, Iordania, Thailanda, Japonia, SUA şi Canada.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed