LIBERALII s-au hotărât ce vor face în ședința de învestire a Guvernului Orban II

Vicepremierul demis Raluca Turcan a declarat, joi, că parlamentarii liberali se vor abţine de la votul de învestire a Guvernului, iar miniştrii propuşi vor folosi momentul din şedinţa Parlamentului pentru a-şi prezenta bilanţul şi priorităţile, menţionând că mizează pe „cartea sincerităţii”.

 

„În momentul în care am decis să intrăm în procedura de alegeri anticipate, Guvernul propus trebuie să fie respins de două ori în Parlament, aşadar, votul pe care ni-l dorim în Parlament este acela de respingere a actualului Guvern, în condiţiile în care ţara este guvernată, noi fiind în continuare miniştri interimari. Momentul din Parlament dorim să îl folosim ca un moment de bilanţ, în primul rând şi de prezentare a priorităţilor pe care le putem urmări şi atinge şi pe termen scurt şi pe termen mediu. Cred că în Parlament miniştrii vor avea o bună ocazie să vorbească despre ce au făcut pe domeniile lor”, a afirmat Turcan la Digi24, potrivit Agerpres.

 

Parlamentarii liberali nu vor vota învestirea Guvernului Orban

Ea a explicat că parlamentarii liberali vor fi prezenţi în sală la şedinţa Parlamentului de învestire a Guvernului, dar nu vor vota.

 

„Nu vom vota împotrivă, ci nu vom participa la vot. Pentru învestirea unui guvern trebuie să se strângă un număr minim de 233 de voturi. Cine votează împotrivă sau nu votează deloc nu participă la crearea acelei majorităţi de votare a unui cabinet. Noi vom fi prezenţi şi nu vom participa la acest vot, ne vom abţine de la vot. Nu intrăm în cei 233 care trebuie strânşi pentru a învesti acest Guvern tocmai pentru că am declarat cât se poate de sincer şi oamenilor şi celor din Parlament că altfel nu putem ajunge la alegeri anticipate. Eu mizez pe cartea sincerităţii”, a susţinut Turcan.

 

Articolul integral pe CAPITAL

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed