Medicii generalişti britanici recunosc că au prescris tratamente cu placebo

97% dintre medici afirmă că au prescris ‘preparate placebo impure’, adică tratamente sau examinări fără vreun efect cunoscut asupra bolii în cauză, cum ar fi utilizarea de antibiotice pentru a lupta împotriva virusurilor, în contextul în care antibioticele nu acţionează decât asupra bacteriilor.

 

Pentru a-i trata pe pacienţii lor, circa 12% dintre medici recunosc că au folosit ‘preparate placebo pure’, care nu conţin molecule farmaceutice, cum ar fi suplimente de zahăr sau soluţii saline, conform studiului realizat de cercetători de la universităţile Oxford şi Southampton.

 

Medicii consideră că preparatele placebo ‘îi pot ajuta pe pacienţi’ provocând ‘efectele unui tratament psihologic’, explică Jeremy Howick, unul din autorii cercetării realizate în rândul a 783 de medici.

 

„Efectul placebo serveşte la eliberarea de analgezice naturale în sistemul nervos”, adaugă un alt cercetător, George Lewith, care consideră ‘iraţional stigmatul legat de placebo’ şi face apel la dezvoltarea cercetării asupra ‘preparatelor placebo etice şi economice.’

 

În opinia autorităţii de reglementare a activităţii medicilor britanici, recursul la placebo este etic doar în cazurile testelor clinice: placebo permite astfel compararea efectelor unui tratament între un pacient care îl urmează şi un altul care nu face acest lucru.

 

„A prescrie un placebo presupune a păcăli pacientul, deoarece pentru a-i maximiza efectul, un pacient are nevoie să creadă că falsul tratament este real”, a precizat joi Asociaţia Medicală Britanică, organismul profesional al medicilor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed