Ministerul Turismului organizează o licitaţie pentru realizarea brandului turistic al României

Minsitrul Turismului, Elena Udrea, a declarat joi, la Oradea, că, imediat după aprobarea bugetului de stat, ministerul pe care îl conduce va organiza o licitaţie pentru realizarea brandului turistic al României.

Elena Udrea a spus că finanţarea proiectului, care estimează că va costa circa 75 milioane euro, va fi făcută din fonduri europene. “Imediat după ce vom avea bugetul aprobat vom scoate la licitaţie proiectul. Va fi o licitaţie intenaţională, la care sperăm să se înscrie cât mai multe firme străine renumite în domeniu şi spun asta nu pentru că nu aş avea încredere în firmele româneşti, ci pentru că e şi aceasta o modalitate de a atrage atenţia acestor firme din afara ţării asupra României şi de a ne face cunoscuţi”, a spus Udrea.

Intitulat “Brandul turistic al României”, proiectul ar urma să fie executat în aproximativ şase luni de la semnarea contractului cu câştigătorul licitaţiei, conform spuselor ministrului turismului. “Este foarte important să-l realizăm şi să facem acest lucru într-o perioadă relativ scurtă, pentru ca apoi să ne putem ocupa de partea de promovare a acestui brand turisitc al României”, a adăugat Elena Udrea.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed