Ce exemplu ne dă ministrul Sănătății, care se plimbă pe unde vrea, deși ar trebui să stea în izolare?

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a stat în preajma a cel puțin două persoane care s-au infestat cu coronavirus, însă nu s-a izolat. A fost prezent în Parlament la audierea miniștilor propus pentru Guvernul Orban III, unde a venit fără mască de protecție, a fost la minister și a mers la complexul Stejarii, la sala de fitness și la piscină.

 

Vineri, ministrul Costache a apărut într-o conferință de presă alături de premierul Ludovic Orban imediat după ce s-a dovedit infestarea senatorului Vergil Chițac cu coronavirus. Chițac a participat luni la ședința Biroului Permanent Național al PNL, prilej cu care împărțit colegelor din partid și din presă mărțișoare și flori. Orban a spus în respectiva conferință că toată conducerea PNL și toți miniștrii, pe atunci interimari, vor intra în izolare. Numai că ministrul Costache nu a ținut cont de sfat și a mers în seara aceleiași zile la complexul Stejarii, deținut de Ion Țirac, acolo unde vine foarte des și Simona Halep, la sala de fitness. Astfel, ministrul Costache a folosit aparatele pe care le utilizează zilnic și alți zeci de clienți. A părăsit complexul în jurul orei 19.45.

Într-o intervenție la Realitatea Plus, Costache spus că el și alți doi miniștri din cabinetul lui Orban, Cătălin Predoiu și Bogdan Aurescu, nu sunt în autoizolare pentru că nu au participat la acel BPN pe motiv că nu sunt membri ai acestuia.

A doua persoană  cu care a interacționat și care a fost dovedită ca fiind infestată cu COVID-19 a fost directoarea Direcției Spitalelor Regionale, conform Știri pe Surse.

 

Cu toate acestea, Costache a apărut, sâmbătă, la Parlament, la audiere, fără mască. Senatorul PSD, Florian Bodog, l-a întrebat pe ministru de ce este prezent fizic și fără nici o protecție în Parlament deși conform normelor legale anunțate chiar de ministru el trebuia să stea în autoizolare încă 13 zile după ce a fost contact al senatorului PNL Vergil Chițac testat pozitiv cu COVID-19: ”Păi dacă stăm să ne încurcăm în proceduri nu mai facem nimic!” a fost răspunsul lui Costache. Asta în condițiile în care cetățeni obișnuiți sunt amendați cu până la 20.000 de lei sau pasibili de închisoare dacă nu respectă regulile privind izolarea.

Tot sâmbătă, ziua când au avut loc audierile și învestirea noului Guvern Orban precum și depunerea jurământului, în condiții speciale, la Cotroceni, ministrul Costache a mers din noul la Stejarii, la piscină.

 

Ministrul Victor Costache a fost testat vineri pentru coronavirus, iar rezultatul a ieșit negativ.

 

Victor Costache are 44 de ani și este director medical al Clinicii Polisano din Sibiu, dar și conferențiar la Universitatea Lucian Blaga. A lucrat mai bine de 10 ani în spitale din Franţa, Marea Britanie, Danemarca, Scoţia, Germania, dar și în Quebec, el s-a întors la Sibiu, unde a realizat primele intervenții pe cord deschis din regiune. Înainte să ajungă ministru, Costache a fost consilierul pe sănătate al lui Ludovic Orban.

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed