Negocierile dintre sindicaliştii de la Solidaritatea şi administraţia ArcelorMittal au eşuat

Medierea organizată de prefectul judeţului Galaţi, Mihai Capră, între administraţia combinatului Arcellor Mittal şi sindicatul Solidaritatea, a eşuat, fără un angajament ferm din partea sindicatului că vor asigura siguranţa instalaţiilor şi fără ca patronatul să vină cu o nouă ofertă salarială.

„Directorul de operaţiuni din combinat, Hans Ludwig Rosenstock, a cerut creşterea producţiei la Uzina Cocso-Chimică, acolo unde există risc de explozie, până la 40 la sută pentru securitatea instalaţiilor şi a angajaţiilor. N-a fost însă niciun angajament ferm din partea liderilor greviştilor că vor asigura producţia la UCC în aceşti parametrii. Liderii sindicali au cerut timp pentru a se consulta cu organizatorii grevei de la UCC”, a declarat după-amiază, la primele şedinţe de mediere, prefectul Mihai Capră.

Riscurile existente pe platforma siderurgică de la declanşarea grevei au fost confirmate şi de autorităţile statului. „Există cu adevărat un risc real de producere a exploziei în condiţiile în care Cocseria va funcţiona în acelaşi regim. De la acest moment până la o catastrofă nu mai este mult”, a spus şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă, Ionel Petrea.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed