Nicolas Maduro îşi proclamă victoria la prezidenţialele din Venezuela

‘Astăzi, putem spune că am repurtat o victorie electorală justă’, a declarat Maduro, care a fost desemnat ca succesor de defunctul lider de la Caracas, în faţa mulţimii de susţinători ai săi, reuniţi la Palatul prezidenţial din capitala venezueleană.

 

După cum a anunţat CNE, candidatul opoziţiei Henrique Capriles (40 de ani) a obţinut 49,07 % din voturi, clasându-se pe locul secund, însă acesta contestă rezultatul scrutinului.

 

‘Noi nu vrem violenţă, vrem pace’, a lansat Maduro un apel la conciliere către tabăra contracandidatului său, afirmând că acesta ar trebui să-şi accepte înfrângerea. Maduro, după cum transmite Reuters, s-a declarat dispus la o renumărare a voturilor. ‘Ea /opoziţia/ doreşte o renumărare a voturilor, noi nu suntem împotrivă. Cer oficial Comisiei electorale o renumărare’, a declarat acesta, după ce anterior Comisia electorală a afirmat că rezultatul alegerilor este ‘ireversibil’.

 

Potrivit Reuters, Maduro a obţinut 50,76% din sufragii, depăşindu-l cu 2% pe Capriles. Înainte de scrutin, se aştepta că succesorul desemnat de Chavez va câştiga la o distanţă considerabilă, însă rezultatele sunt mai modeste.

 

Cu câteva ore înaintea de anunţarea rezultatelor scrutinului, Capriles a declarat că autorităţile se pregătesc de fraudarea votului.Guvernul venezuelean a caracterizat declaraţia acestuia ca iresponsabilă.

 

În timp ce suporterii lui Maduro au sărbătorit cu focuri de artificii victoria candidatului lor în alegeri, susţinătorii reprezentantului opoziţiei au contestat rezultatul scrutinului, lovind în cratiţe şi tigăi în semn de protest.

 

Reacţiile contrastante subliniază polarizarea profundă în această ţară din America de Sud cu o populaţie de 29 milioane de persoane, notează Reuters.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed