„Oaia neagră” a Europei și-a trimis delegați la București pentru discuții cu ministrul Justiției

De aproximativ două ore au loc discuții între Tudorel Toader și delegația venită din Polonia condusă de un subsecretar de stat de la Ministerul Justiției polonez. Subiectele pe care cele două părți le abordează se referă la cooperarea în justiție dintre cele două state, discuția fiind foarte importantă în contextul în care există controverse mari din Polonia cu privire la modificarea legilor justiției.

 

Oficialii polonezi au susținut în mai multe rânduri că vor susține România la Bruxelles în contextul modificării legilor justiției din țara noastră.

 

Tudorel Toader a subliniat că situația din România nu se compară cu cea din Polonia în privința justiției și asta pentru că la noi nu s-au încălcat deciziile luate de Curtea Constituțională.

 

Această întâlnire are loc la doar o zi după ce Frans Timmermans a venit la București unde a avut discuții cu președinții celor două camere ale Parlamentului, cu șeful statului, cu premierul Viorica Dăncilă, cu Laura Codruța Kovesi, dar și cu membri ai Comisiei pentru legile justiției din Parlament.

 

Totodată, Timmermans a precizat că problemele cu justiția din România nu au nicio legătură cu cele din Polonia.

 

Comisia Europeană a început procedura de sancționare a Poloniei conform articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, eurodeputații aprobând procedura prin care Comisia sancționează reforma sistemului judiciar din Polonia și plasarea presei sub un control strict. Declanșarea articolului 7 prevede o suspendare a drepturilor de vot ale Varșoviei în Consiliul European. Pentru punerea lui în aplicare este însă nevoie de votul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene. Premierul ungar a afirmat deja că se opune unei asemenea proceduri. Conducerea Poloniei are termen până pe 20 martie să revină asupra deciziilor luate în privința justiției.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed