Oferta Nuclearelectrica s-a încheiat cu succes

Oferta publică inițială de vânzare a 10% din Nuclearelectrica s-a încheiat cu succes, acțiunile fiind suprasubscrise atât pe tranșa investitorilor mici, cât și pe cea a investitorilor instituționali, au declarat, vineri, surse din piața de capital.

‘Subscrierile s-au încheiat astăzi (vineri—n.r.) la ora 13.00 și la această oră (13.45—n.r.) încă se preiau ordinele pentru a fi înregistrate în sistem. Oferta a fost suprasubscrisă, deci va fi declarată un succes. Anunțul oficial va fi făcut luni, 23 septembrie, când va fi anunțat prețul și gradul de alocare’, au spus sursele citate.

 

Vineri a fost ultima zi în care investitorii interesați de acțiunile Nuclearelectrica au mai putut efectua subscrieri în cadrul ofertei publice inițiale de vânzare a 10% din titlurile producătorului de energie.

 

Oferta a început la 9 septembrie și a fost programată să dureze două săptămâni.

 

Prețul de subscriere este între 11,2 lei și 15 lei pe acțiune. 85% din ofertă este dedicată investitorilor instituționali, 10% este tranșa subscrierilor mici, iar 5% cea a subscrierilor mari.

 

Oferta va fi considerată un succes dacă sunt îndeplinite, cumulat, următoarele condiții: oferta să fie subscrisă în proporție de 100% și acțiunile sunt admise la tranzacționare în cadrul unui sistem administrat de BVB.

 

Nuclearelectrica operează centrala nucleară de la Cernavodă, unde sunt în funcțiune, în prezent, două reactoare nucleare cu o putere cumulată de 1.400 de MW, care asigură împreună circa 20% din producția de energie a țării.

 

Energia nucleară este cea mai ieftină din rețea, după cea hidro.

 

Guvernul are în plan realizarea altor două reactoare nucleare la Cernavodă până în 2020, proiect în valoarea de 6,45 miliarde de euro, pentru care Nuclearelectrica caută momentan parteneri privați.

 

România și-a asumat în fața FMI un plan de privatizări în sectorul energetic, care prevede listarea a 10% din Nuclearelectrica în septembrie 2013 și a 10% din Romgaz în noiembrie 2013.

 

Urmează Electrica, unde va fi privatizat pachetul majoritar de acțiuni până în aprilie 2014, și un pachet de 15% din Complexul Energetic Oltenia, care va fi listat în prima jumătate a anului viitor.

 

De asemenea, o participație de 10% din Hidroelectrica va fi cotată la bursă în toamna anului viitor.

 

Complexul Energetic Hunedoara va fi vândut, tot anul viitor, unui investitor strategic.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed