de Octavian Bădescu

Banii sunt o marfa, pentru ca pot fi preschimbati in altceva. 

Cel care are ceva de vandut din proprietatea sa – bunuri, servicii, timp, abilitati si competente – ar trebui implicit sa poata primi orice fel de bani in schimb si in orice forma doreste.

Banii detinuti de persoanele fizice si juridice sunt rezultat al utilitatii acestora pentru altii si implicit, nu pot fi decat proprietatea lor, pentru ca si resursele oferite, utilitatea, le apartineau.

Drept de proprietatea inseamna drept de posesiune, de utilizare si de dispozitie. Acestea sunt atributele juridice ale dreptului de proprietate.

Insa, conform articolului 2.191 din Legea 287/2009, care reglementeaza sistemul bancar, prin constituirea unui depozit de fonduri la o institutie de credit, aceasta dobandeste proprietatea asupra sumelor de bani depuse!

Practic, limitarea tranzactiilor cu bancnote si monede nu este despre forma in care se realizeaza schimburile, ci este efectiv despre dreptul de proprietate, despre libertate si despre dreptate!

Obligatia transferului in cont bancar este despre obligatia de a transfera, total sau partial, contravaloarea a ceea ce cumperi de la cineva, a transfera efectiv in proprietatea altcuiva decat proprietarul de la care cumperi!

Printr-o astfel de obligatie, printr-o permanenta scadere a limitei in care oamenii pot tranzactiona utilizand cash si prin permanenta scadere a puterii de cumparare a banilor, se realizeaza practic un adevarat transfer ilicit de proprietate.

Vanzatorul este obligat sa vanda proprietatea sa, dar contravaloarea primita in bani sa nu ajunga in proprietatea sa, ci in proprietatea bancii, care iti va si lua din acea proprietate, sub forma de comisioane. Sistemul bancar isi insuseste practic resurse de la niste clienti pe care statul i-a facut captivi.

Mai mult decat atat – esti obligat sa accepti riscul – inerent sistemului bancar – de a nu dispune cand doresti de banii tai, de a fi devalorizati prin multiplicare sau chiar si de a-i pierde, iar toate acestea se si intampla efectiv, o stim bine.

A fi condamnat de catre o putere politica la a deveni prizonier al sistemului bancar, nu are nimic de-a face cu dreptul la libertate. Este un cvasi-totalitarism, etatism totalitar, dictatura.

A fi condamnat la a ceda ceea ce detii, fara sa primesti in proprietatea ta contravaloarea in bani, nu are nimic de-a face cu dreptul la proprietate. Este cvasi-sclavie.

Subiectul este de o importanta maximala, la nivel principial, filozofic si practic si nu exista justificare pentru ducerea sa in derizoriu. 

Dupa cum nu exista justificare nici pentru o astfel de nedreptate, care devine imperios necesar a fi – sub o forma sau alta – indreptata!