Pericolul din cozonaci. Comisarii de la Protecția Consumatorilor au dat amenzi de peste 100.000 euro

Comisarii de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor au dat amenzi de peste 100.000 de euro în urma unor controale care i-au vizat pe comercianții de produse de patiserie.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat numeroase acțiuni de control în toată țara. Verificările au vizat unitățile care comercializează cozonaci, pască, prăjituri și alte produse de patiserie.

 

Cum ne protejăm în caz de război nuclear? Rolul pastilelor cu iod și pericolul administrării preventive

 

Până acum au avut loc 90 de acțiuni de control și au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare totală de 570.000 lei, anunță reprezentanții instituției.

Amenzi în valoare totală de 570.000 lei

De asemenea, au fost stabilite patru măsuri de oprire temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, și o propunere de închidere temporară a unității pentru o perioadă de până la șase luni.

Principalele nereguli descoperite de comisari sunt produsele expirate, mizeria din spațiile de expunere și lipsa unor documente și a unor informații.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed