Pompe de recirculare pentru centrală de la Shop Einstal, necesare pentru confortul casei tale

Această practică a explodat în ultimii 10-15 ani, când sistemele de termoficare vechi și-au dovedit ineficiența în fața regulilor economiei de piață, dar și a reglementărilor impuse de organismele europene în ceea ce privește combustibilul folosit și protecția mediului.

Din acest punct de vedere, montarea de centrale electrice a devenit un lucru absolut necesar, la aceasta recurgând din ce în ce mai mulți utilizatori casnici, în special locatari la bloc. Centrala electrică a devenit însă indispensabilă și în cazul caselor nou construite și chiar a cartierelor noi de locuințe de la marginea orașelor.

Practic, acolo unde s-a putut, au fost extinse rețelele de utilități, astfel încât populația să beneficieze de confortul termic dorit și, mai ales, de autonomie totală în ceea ce privește repartizarea costurilor. Odată cu montarea de centrale termice în masă însă, au început să apară și problemele.

Ca orice produs, după niște ani de funcționare, uneori fără efectuarea la timp a reviziilor, orice centrală poate ceda. Iar unele dintre cele mai frecvente defecțiuni pot să apară la pompe recirculare centrala, esențiale pentru prepararea și distribuția apei calde menajere în interiorul locuinței.

Unde găsesc pompe de recirculare pentru centrală?

Până la a discuta însă despre achiziția de pompe recirculare centrală, ar trebui să vedem mai întâi care este rolul acestor componente, după cum spuneam, esențiale în buna funcționare a oricărei centrale termice.

Înainte de toate, trebuie spus că cele mai multe pompe recirculare centrală se găsesc montate în afara centralei-propriu-zise, pe circuitul de recirculare a apei calde menajere sau a lichidului folosit pentru aceasta.

Acest tip de accesorii este întâlnit la aproape toate tipurile de centrale, al căror principiu este tocmai acela de încălzire a apei și de recirculare a acesteia în cadrul circuitului montat în apartamentul sau spațiul folosit. Astfel, avem de-a face cu pompe recirculare centrală atât pe gaz, cât și electrice sau pe lemne, acoperind toată gama de combustibili folosiți.

În alegerea unei pompe recirculare centrală trebuie să ținem cont de mai mulți factori. În primul rând, trebuie să știm cu exactitate ce tip de circuit de încălzire vom folosi: prin calorifere sau prin pardoseală. În funcție de aceasta, un specialist ne va putea spune despre ce tip și ce putere de recirculare ne va trebui.

Acesta este un alt aspect de care să ținem cont – dimensiunea circuitului de distribuție a agentului termic. Căci, una este să asiguri recircularea apei calde într-un apartament cu două camere și alte într-o vilă cu etaj.

Nu în ultimul rând, trebuie să ținem cont de înălțimea până la care va trebui pompată apa, dar și de dimensiunile de construcție ale pompei de recirculare, astfel încât aceasta să fie calibrată în funcție de instalația noastră.

Iar pentru cei care doresc să aleagă dintr-o gamă completă de pompe recirculare centrală, au la dispoziție acum site-ul www.shop-einstal.ro, unde specialiștii îți pot acorda consultanța necesară. Mai mult decât astfel de pompe de recirculare, regăsim la aceeași sursă o gamă variată de sisteme și instalații termice și sanitare, variante clasice cum ar fi calorifere, dar și sisteme mai moderne: încâlzire în pardoseală și centrale termice.

În masura ân care alegerea ține cont nu doar de randamentul sistemului de încălzire, ci și de eficiența sa în raport cu suprafața ce trebuie încalzită, utilizatorul va fi mulțumit. Să nu uităm că în rândul românilor nu se prea aplică prevenția, iar asta înseamnă că o centrală termică este schimbată numai după ce este defectă, ceea ce se întâmplă poate o dată la 10 ani. Și iată, uneori nu este de ajuns a considera că o centrală termică este de ajuns pentru a crea confort, ci sunt necesare și completări precum pompa de recirculare.

Contact:

Sos.Mihai Bravu nr.540-562 complex Impact Center sector 3

[email protected]

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed