Prejudiciu de 820.000 de euro la RATB

 Aflat în arest la domiciliu, Viorel Popescu este acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de abuz în serviciu şi de conflict de interese

Mai exact, anchetarii spun că, în perioada 10 noiembrie 2011 – 9 octombrie 2012, în calitate de director general Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) , Popescu „nu a îndeplinit unele acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu şi a efectuat în mod defectuos activităţi specifice funcţiei”, fapt ce a dus la un prejudiciu de peste 3,6 milioane de lei, ceea ce reprezintă aproximativ 820.000 euro. Aceşti bani au fost folosiţi în defavoarea RATB, însă suma a reprezentat foloase materiale necuvenite pentru firma Urbconnect SRL.

Astfel, în 13 martie 2012, între RATB şi firma menţionată, care nu avea drept de asistenţă juridică şi reprezentare în instanţă, a fost încheiat un contract de prestări servicii juridice.

„Din conţinutul contractului rezultă că RATB, prin inculpatul Viorel Popescu, a împuternicit firma respectivă în vederea recuperării tuturor creanţelor de la Casa de Asigurări de Sănătate a municipiului Bucureşti (CASMB), în baza unor simple solicitări ale firmei private către debitoare, îndrituită cu rolul de intermediar în relaţia Regiei Autonome de Transport Bucureşti cu CASMB”, conform DNA.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed