Premierul iordanian, ales de Parlament pentru prima dată în istoria ţării

Abdullah Ensour, un fost parlamentar liberal cunoscut pentru criticile sale vehemente la adresa guvernului când era în parlament, a fost selectat ca parte a unui program de reformă ce vizează dezamorsarea tensiunilor politice pentru a opri o revoltă în stilul Primăverii Arabe.

 

Dar el este de asemenea suficient de angajat în planurile lui Abdullah pentru reforme prudente fiind chiar alegerea făcută de rege pentru un prim ministru în octombrie, când guvernul a fost dizolvat înainte de alegeri parlamentare. Aceste alegeri au fost boicotate de cel mai mare grup de opoziţie din ţară, Frăţia Musulmană, producând un legislativ ce are un contingent numeros de parlamentari tribali conservatori în mod tradiţional loiali regelui, dar de asemenea un bloc de opoziţie surprinzător de mare de aproximativ 50 de islamişti, de stânga şi alţii.

 

Mohammed al-Haj, şeful Partidului Centrist Islamist care a câştigat cel mai mare bloc de 16 locuri în alegerile de pe 23 ianuarie, a declarat că cel puţin 80 din 150 de parlamentari au votat pentru Ensour. „I-am dat şansa să rămână în funcţie şi să-şi aleagă cabinetul din interiorul sau din afara parlamentului”, a declarat al-Haj.

 

Regele Abdullah al II-lea a confirmat în mod oficial numirea lui Ensour. Abdullah a selectat în trecut primii miniştri, dar el a renunţat la acest drept ca parte a pachetului de reforme anunţate anul trecut.

 

Un oficial guvernamental a declarat că Ensour îşi va numi cabinetul în această săptămână, înaintea unui turneu regional al preşedintelui Statelor Unite Barack Obama ce include o escală în Iordania.

 

Odată ce cabinetul depune jurământul în faţa regelui, va cere un vot parlamentar de încredere necesar pentru a se instala, a declarat oficialul, exprimându-se sub acoperirea anonimatului întrucât nu era autorizat să comenteze cu privire la chestiuni legate de formarea cabinetului.

 

În scrisoarea de desemnare a lui Ensour, regele Abdullah a declarat că primul ministru va rămâne în funcţie pentru următorii patru ani. Iordanienii care protestează în stradă de la începutul Primăverii Arabe l-au criticat pe rege pentru schimbarea frecventă a primilor săi miniştri – de cel puţin patru ori în ultimii doi ani.

 

Potrivit regelui, cabinetul va trebui să continue liberalizarea şi descentralizarea. El nu a menţionat nicio schimbare anume, dar regele a făcut în trecut repetat referire la o lege electorală controversată despre care opoziţia afirmă că favorizează candidaţii tribali conservatori şi care a fost cauza boicotului Frăţiei.

 

Cabinetul ar trebui să vizeze birocraţia guvernamentală, a mai declarat Abdullah. Aceasta este cunoscută pentru nepotism, corupţie şi ineficienţă.

 

El a cerut de asemenea planuri imediate de ameliorare a economiei suferinde a ţării sale lipsite de resurse, care depinde de ajutorul american pentru a-şi menţine economia pe linia de plutire. Iordania este împovărată de sărăcie, şomaj, un deficit bugetar record de 3 miliarde de dolari anul trecut rezultând dintr-o creştere a facturii de energie şi costul de primire a peste 420.000 de refugiaţi sirieni, aminteşte AP.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed