Problema facturilor uriașe: Ministrul Popescu dă vina pe Rusia și Gazprom

Virgil Popescu (PNL), ministrul Energiei, a explicat joi, pentru B1 TV, cum s-a ajuns la creșterile substanțiale de prețuri la energia electrică și la gazele naturale. Acesta a precizat apoi câte gospodării vor fi ajutate să facă față facturilor prin Legea consumatorului vulnerabil, promulgată azi de președintele Klaus Iohannis, și prin celelalte măsuri cu care vine Guvernul.

„Premierul spunea că asta e piata și așa e, prețurile cresc și scad. O să avem și parte de scăderi cel puțin la prețurile gazelor naturale, când va circula gaz pe Nord Stream. A spus că creșterea prețului la gaze naturale e cumva indusă de Rusia și Gazprom.

Referitor la Legea consumatorului vulnerabil, e promulgată și intră în vigoare pentru 1,25 milioane de persoane, iar, complementar, pentru cei care nu sunt vulnerabili, dar au consum mediu în anumite tranșe – sunt aproape 5,2 milioane de gospodării (la energie) și 2,3 milioane la gaze – venim cu o altă compensare, subvenție în factură, așa încât în această iarnă și vreme tulbure de prețuri să protejăm românii.

Numărul total de consumatori (de energie), de gospodării e de 8,8 milioane, vorbim de vreo 65% din numărul total de gospodării, populația României. La gaze, din 3,6 milioane, vorbim de 2,3 milioane de gospodării.

La gaze vorbim de fluctuații dictate de piață, de restrângerea tranzitului prin Ucraina, redirecționare către Asia a unor mari cantităti de gaze, vorbim de rezerve foarte mici în depozitele din Europa de Vest și, dacă vorbim de condițiile din piață, de o creștere abruptă a cererii de gaze și energie în economia mondială”, a declarat Virgil Popescu, pentru B1 TV.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed