Profitul anual al Inter IKEA s-a dublat

Profitul anual al Inter IKEA a crescut de peste două ori, pe măsură ce presiunile asupra costurilor s-au diminuat, ceea ce i-a permis să reducă preţurile şi să anticipeze mai multe reduceri în lunile următoare, potrivit proprietarului celui mai mare brand de mobilă din lume, transmite Reuters.

Compania, care aprovizionează magazinele cărora le francizează marca IKEA, a realizat un profit înainte de impozitare de 1,95 miliarde de euro (2,07 miliarde de dolari) în anul încheiat în august, în creştere faţă de 931 de milioane cu un an mai devreme, când a avut dificultăţi din cauza costurilor ridicate şi a efectului închiderii fabricilor ruseşti.

Directorul financiar Martin Van Dam a declarat pentru Reuters că rezultatele revin la normal după un 2022 perturbat.

”Am încercat să ne asigurăm că retailerul are preţul corect şi, odată cu întârzierea preţurilor (mai mari), am ajuns să suportăm o mulţime de costuri în acel an. Dacă te uiţi la anul 2021, randamentele sunt similare cu cele de acum”, a spus Van Dam.

Compania a spus că va continua să reducă preţurile atâta timp cât costurile vor scădea în continuare.

”Costurile care au tendinţa de scădere ar trebui să afecteze în mod pozitiv preţurile pentru clienţii IKEA în anul viitor şi ulterior”, se arată într-un comunicat.

Deşi Inter IKEA a început să reducă preţurile pentru francizaţii săi în ultimele patru luni ale exerciţiului financiar, va dura ceva timp până când clienţii din magazine vor simţi efectul total al scăderilor, a spus van Dam.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed