Radu Stroe: De Ziua Mondială a Libertăţii Presei le doresc tuturor jurnaliştilor să fie liberi

Radu Stroe spune, în mesajul adresat jurnaliştilor, că în prezent ‘libertatea de expresie este sinonimă cu libertatea jurnaliştilor de a pune întrebări, de a investiga, de a relata, de a fi apărători vocali ai democraţiei’.

 

‘Expresie a democraţiei, libertatea, privită sub toate aspectele sale, este un drept natural şi, totodată, valoarea cea mai de preţ a individului şi a societăţii în general. Din această perspectivă, libertatea de exprimare, drept fundamental, consfinţit prin Constituţie, este unul dintre marile beneficii ale unui sistem democratic, aşa cum este cel din România. Sunt cu atât mai de apreciat libertăţile de care ne bucurăm în prezent, cu cât România se află la mai puţin de un sfert de secol de perioada în care, din cauza sistemului politic totalitar, nu exista libertate de exprimare a gândurilor, opiniilor sau credinţelor, iar cenzura era implicită libertăţii de expresie’, precizează ministrul în mesajul său.

 

De asemenea, Radu Stroe reaminteşte jurnaliştilor că libertatea de exprimare presupune şi responsabilitate – ‘responsabilitatea jurnalistului faţă de public, faţă de colegi, faţă de societate în ansamblu’.

 

‘Îmi place să cred că avem astăzi o presă matură conştientă de rolul ei în societate, aflată în serviciul cetăţeanului şi al interesului naţional, independentă de factorii politici sau influenţe economice. Pentru că aceasta este o presă liberă! Acum, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei doresc tuturor jurnaliştilor – Să fie liberi!’, conchide ministrul de Interne.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed