Revista presei 14.02.2011 – Ce se întâmplă cu superaverile vameşilor

ZF: Adevărul cifrelor: România se injectează cu datorii noi de 1 mld. euro lunar ca să funcţioneze. Până când? Datoria publică a continuat să crească anul trecut într-un ritm rapid de 32%, în condiţiile în care statul s-a împrumutat masiv şi a ajuns la un nou maxim istoric de 194 mld. de lei (46 mld. de euro), iar ponderea în PIB a fost de 38%. Practic, datoria publică a crescut de la 35 la 46 mld. euro în 2010, adică cu 1 mld. euro pe lună. „Ritmul de creştere al datoriei publice este semnificativ. Iar nivelul s-a apropiat de 40% din PIB. Situaţia este agravată de faptul că structura datoriei are o componentă mare pe termen scurt, care este mai volatilă”, a comentat analistul Aurelian Dochia.

Adevărul: Ce francize noi vin în România în anul 2011. Sectoarele de servicii, turism, retail şi fast-food sunt cele mai atrăgătoare pentru francizorii din America, Turcia, Italia sau Bulgaria, care încep să descopere şi piaţa românească. Specialiştii în consultanţă pentru intermedierea de afaceri de tip franciză anunţă că România este o ţintă investiţională a mai mult de 10 branduri de notorietate mondială. Printre cele mai mari francize care se vor regăsi pe piaţa românească până la sfârşitul lui 2011 se numără Subway (lanţ de restaurante cu produse ca sandviciuri şi salate), ERA (brokeraj imobiliar rezidenţial), C House Coffee Shop (cafenele premium) sau Happy Bar and Grill, potrivit Thinkbig International. În domeniul turismului, lanţul Hilton se pregăteşte să atace piaţa românească prin brandurile Doubletree şi Hampton, iar în domeniul serviciilor se va remarca brandul T-BEKS (spălare fără apă a autovehiculelor).

Gândul: Ce se întâmplă cu superaverile vameşilor. „Potrivit Codului de procedură, se pot lua măsuri asiguratorii pe bunurile învinuiţilor sau inculpaţilor. În plus, potrivit dispoziţiilor din legile speciale (când este vorba de infracţiuni de corupţie, abuz în serviciu, crimă organizată), se pot pune măsuri asiguratorii şi pe bunurile – mobile şi imobile – care nu aparţin învinuiţilor sau inculpaţilor, dacă se face dovada că banii provin din săvârşirea de infracţiuni. Situaţia este foarte dificilă pentru procurori atunci când inculpaţii au cumpărat case sau alte bunuri pe numele altor persoane, membri ai familiei sau cunoştinţe”.

Capital: Cifre înfricoşătoare despre şomajul american. Americanii sunt de părere că actuala criză a şomajului pe care o au este cea mai gravă de la Reagan încoace. Cifrele arată că au toate motivele să creadă asta. În cazul în care un american şi-ar pierde locul de muncă în acest moment, există o probabilitate de 70% ca în următoarea lună să nu se angajeze. De asemenea, există o probabilitate de 90% ca un american care este şomer de un an să nu-şi găsească un loc de muncă în următorea lună.

EVZ: Cât ne costă achiziţia casei în rate de la dezvoltatori. Vânzătorii sunt dispuşi să-şi adapteze ofertele la profilul clientului, presaţi fiind de stocul de apartamente nevândute, dar perioada de finanţare oferită este mult mai mică decât la bancă. Acum, când accesul la creditarea bancară este dificil, dezvoltatorii imobiliari încearcă să îşi atragă clienţii prin propriul sistem de rate. Printre avantaje se numără criteriile mai puţin dure decât la bancă de analiză a dosarului, rata fixă a dobânzii şi posibilităţile mai mari de negociere cu dezvoltatorul în caz de dificultăţi la plata ratelor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed