Rezumat bursier: Interes pe bănci la BVB, cotaţiile urcă la maximele anului (VIDEO)

Debutul a fost unul euforic, în special pe SIF-uri. Corecţiile puternice din şedinţa de vineri, dar şi includerea proiectului pe ordinea de zi la Senat au urcat BET-FI cu aproape 5% după primele tranzacţii.
Indicele celor cinci socităţi de investiţii financiare s-a aflat în deschidere foarte aproape de 21 de mii de puncte, dar a închis la 20.555 de puncte, cu 2,6% mai sus. Cotaţia SIF Oltenia a urcat cu aproape 4% şi a închis la 1,08 lei. Cele mai căutate, dintre SIF-uri, au fost acţiunile SIF Transilvania, care au generat rulaje de peste 2,5 milioane de lei. Titlurile s-au scumpit cu 1,7% până la 59 de bani.

Euforie a fost în schimb pe Banca Transilvania, unde rulajele au depăşit 3 milioane de lei. Acţiunile Băncii s-au apreciat cu 6%, până la un nou maxim în acest an 2 lei. Creşteri de 5 procente şi jumătate şi pe cea mai mare valoare de tranzacţionare din piaţă, 3,3 titlurile Erste Bank au închis la maximul din 2009, 131,4 de lei. La BRD evoluţiile au fost mai domoale. Pe rulaje de 3 ori mai mici cotaţia a urcat cu 3%.

BET a închis cu 2,5% mai sus, iar indicele general al pieţei a urcat cu 1,8%. Cei doi indici au închis la maximele şedinţei. Peste media pieţei au câştigat titlurile Azomureş şi cele emise de Compa în aşteptarea rezultatelor financiare.

Rulajele au fost în scădere şi s-au situat la 4,2 milioane de euro, majoritatea realizate pe piaţa principală a acţiunilor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed