Românii sărbătoresc astăzi Ziua Naţională

Românii vor vedea şi anul acesta, de la amfibii blindate şi humvee-uri la sisteme de rachete aer-sol tip HAWK, unităţi de artilerie antiaeriană „Gepard” şi elicoptere Puma Socat, care alături de mai multe aparate Mig 21 Lancer, vor zbura deasupra Capitalei. De asemenea, la festivităţi vor participa şi soldaţi din unităţi ale Ministerului de Interne, ale SPP-ului, unităţi care participă al doilea an la aceste festivităţi.

Circulaţia rutieră este blocată în această dimineaţă în Capitală, în zona Arcului de Triumf. În timpul paradei de 1 Decembrie, traficul este oprit între orele 9.30 şi 13.00, pe bulevardul Kisselef, de la Casa Presei Libere până în Piaţa Victoriei. Poliţiştii propun trei trasee ocolitoare: unul prin Bulevardul Aerogării – strada N. Caranfil – bulevardul Aviatorilor, al doilea prin bulevardul Mărăşti – strada Alexandru Constantinescu – Piaţa Domenii şi al treilea prin Bulevardul Mărăşti – bulevardul Mareşal Averescu – strada Turda – Podul Grant.

Manifestările vor continua, spre seară, la ora 18 în Piaţa Universităţii. Iar cei dornici de mişcare, pot veni, diseară, la patinoarul din Piaţa Unirii. Punctul culminant îl reprezintă însă aprinderea instalaţiilor stradale de Crăciun şi a bradului din centrul parcului Unirea. Începând cu ora 19, ghirlande de beculeţe, plase şi tuburi luminoase, vor fi aprinse pe principalele zone ale Capitalei şi marile artere de circulaţie. Sărbatoarea naţională deschide, totodată, seria manifestărilor organizate de edili în luna decembrie. Pe data de 5, în Parcul Cişmigiu se va inaugura cel mai mare patinoar în aer liber din Europa, iar la jumătatea lunii se va deschide la Piaţa Unirii un Târg de Crăciun.

Românii sunt aşteptaţi astăzi, de ziua Naţională la Palatul Parlamentului. Cea mai mare clădire , după Pentagon îşi deschide porţile pentru cei care vor să vadă unde îşi desfăşoară aleşii activitatea. Vizitatorii vor putea vedea 10 săli şi Muzeul Parlementului.Va fi deschisă şi sala de plen, acolo unde sunt votate legile de către deputaţi. Cei care vor vizita Palatul Parlamentului pot asista, chiar la această oră, la concertul oferit de orchestra Liceului de muzică „Dinu Lipatti”. Mai mult, vizitatorii vor putea fotografia interioarele fără nici o taxă. Accesul vizitatorilor este gratuit şi se poate face între orele 10 şi 17.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed