Şeful BCR: Sectorul bancar ar putea încheia pe pierdere acest an

În ceea ce privește BCR, Bruynseels a spus că profitul operațional a crescut, ceea ce este o evoluție foarte bună, iar dacă provizioanele vor scădea în viitor atunci banca va „sta foarte bine” și în ceea ce privește profitul net.

„Nu mă aştept ca provizioanele să scadă până în a doua jumătate a anului viitor”, a menționat șeful BCR.

El a arătat că situația portofoliului de credite de retail se îmbunătățea înainte de anunțul Guvernului de reducere a salariilor bugetarilor, dar ulterior a început să se deterioreze din nou.

„Cred că atunci când oamenii se vor întoarce din vacanță, în luna septembrie, se va observa o deteriorare a situației. Anticipez că vor exista dificultăți în septembrie, octombrie, noiembrie. Rezultatele vor fi mai proaste decât au fost și vom face provizioane suplimentare”, a continuat oficialul BCR.

În ceea ce privește sectorul corporate, președintele executiv al BCR consideră că ritmul de creștere a creditelor neperformante nu se va reduce înainte de finalul anului.

Bruynseels a menţionat că este necesar ca statul să facă plata arieratelor către IMM-uri, iar firmele trebuie să-și ajusteze costurile și să cheltuiască doar cât își permit.

„Cred că situația pe partea de corporate va fi ceva mai serioasă pentru noi decât pe partea de retail, pentru că unele IMM-uri suferă de ceva timp și ajung la capătul drumului. Cred că ne putem aștepta la o situație mai rea în a doua parte a anului”, a spus Bruynseels.

Sectorul bancar din România a rămas după primul semestru din acest an pe pierdere, însă Banca Naţională a României (BNR) nu consideră că este necesară modificarea reglementărilor prudenţiale privind provizioanele.

„Sistemul bancar din România a fost afectat de prelungirea recesiunii şi a înregistrat pierderi în prima jumătate a acestui an. La finele lunii iunie, creditele şi dobânzile clasificate drept îndoielnice şi pierdere au ajuns la 17,8% şi este de aşteptat continuarea trendului în a doua jumătate a anului, în contextul în care activitatea economică se menţine redusă”, se arată în scrisoarea suplimentară de intenţie la acordul stand-by semnat de România cu FMI, document obţinut de MEDIAFAX.

Autorităţile române notează că deşi au existat presiuni asupra indicatorilor privind capitalul, ca urmare a majorărilor de capital realizate de acţionari, rata medie de adecvare a capitalului s-a plasat la finele lunii iunie la 14,3% pentru sectorul bancar şi s-a menţinut peste 10% pentru toate instituţiile de pe piaţa locală.

Rezultatele financiare cumulate ale băncilor din România indică intrarea pe pierdere a sistemului după primele cinci luni, de peste 200 de milioane lei, deşi primul trimestru a fost încheiat pe un câştig semnificativ.

Anul trecut, sistemul bancar a înregistrat un profit net de 815 de milioane lei (200 de milioane euro), în condiţiile în care 22 de instituţii de credit au încheiat exerciţiul financiar pe plus, iar 20 de bănci au raportat pierderi.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed