Şeful OMV: Până în 2020 nu vom extrage gaze din Marea Neagră

„Încă nu am luat o decizie finală cu privire la investiţie. Trebuie să avem un cadru legal stabil şi predictibil din partea Guvernului pentru a realiza această investiţie care se va întinde pe 20-25 de ani”, a spus CEO-ul OMV.

 

Acesta a detaliat că prin cadru legal stabil inţelege să nu fie modificate taxele la fiecare doi-trei ani sau de fiecare dată când vine un guvern nou.

 

Mai mult, ar trebui să se ţină cont că unele ţări au redus taxele pentru industria petrolieră, în contextul reducerii fluxului de numerar al companiilor din domeniu, din cauza scăderii drastice a preţului petrolului.

 

„Foarte multe ţări europene visează la independenţa energetică a României”, a mai spus CEO-ul OMV, menţionând că dacă va începe exploatarea perimetrului Neptun, se poate vorbi şi de export.

 

Seele a precizat că investiţia din Marea Neagră nu concurează cu altă investiţie a grupului, cea în conducta Nord Stream.

 

„Gazul din Marea Neagră este necesar pentru ţările din jurul Mării Negre şi celelalte ţări vecine cu România”, a menţionat Seele.

 

El a adăugat că transportul gazelor din Marea Neagră va fi efectuat în funcţie de pieţele în care vor fi vândute. Pentru a vinde în Bulgaria, spre exemplu, va fi utilă o conductă Giurgiu-Ruse.

 

Oficialul OMV a menţionat ca posibil mijloc de transport al gazelor din Marea Neagră şi de proiectul gazoductului BRUA, în valoare de 560 milioane de euro în care este implicat Transgaz. Operatorul reţelei naţionale de transport al gazelor naturale va primi de la Uniunea Europeană 179 de milioane de euro pentru lucrările la proiectul de interconectare BRUA faza 1: Bulgaria – România – Ungaria – Austria.

 

OMV Petrom şi americanii de la ExxonMobil au finalizat cu succes a doua campanie de foraj în perimetrul Neptun din Marea Neagră, unde cele două companii au investit în total 1,5 miliarde de euro, din 2008 până în prezent, a anunţat, în februarie, Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea de Upstream.

 

OMV Petrom a contribuit cu 50% din această sumă.

 

‘Am forat şapte sonde în acest perimetru, iar majoritatea au întâlnit acumulări de gaze. Avem rezultate suficient de încurajatoare pentru a continua evaluarea viabilităţii comerciale. Decizia finală de investiţie este estimată în aproximativ doi ani’, a spus Selischi.

 

Potrivit acestuia, fiind vorba doar de acumulări de gaze, proiectul nu este influenţat în niciun fel de evoluţiile de pe piaţa petrolului, unde cotaţiile s-au prăbuşit în ultimii ani.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed