Şoferi amendaţi PE BANDĂ rulantă: Îi înjură pe poliţişti

„Poliţia Locală atrage atenţia că, potrivit Legii 61/1991 republicată, refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima, cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia juristificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, precum şi săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva bunurilor şi acestora, de natură să tulbure ordinea ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice se sancţionează cu amenzi mari”, spune Dana Seracin, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale din Timişoara.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed