Starea de sănătate a lui Chavez s-a agravat

„În prezent, există o agravare a funcţiei respiratorii în relaţie cu starea sa imuno-depresivă, proprie stării sale clinice”, a declarat Villegas citând un comunicat difuzat de toată presa din ţară de la spitalul militar din Caracas, unde preşedintele venezuelean primeşte îngrijiri medicale.

 

„În prezent, el manifestă o nouă infecţie gravă”, a adăugat ministrul.

 

Preşedintele venezuelean, în vârstă de 58 de ani, s-a întors la Caracas în urmă cu două săptămâni şi a fost internat imediat în spitalul militar din capitală după ce a fost spitalizat timp de două luni la Havana, unde a suferit, în decembrie, o a patra intervenţie chirurgicală din cauza cancerului, cu care a fost diagnosticat în 2011 în regiunea pelviană.

 

Chavez urmează o cură de „chimioterapie foarte puternică, între alte tratamente complementare”, a amintit ministrul Comunicaţiilor. „Evoluţia stării sale clinice continuă să fie foarte delicată”, a adăugat ministrul.

 

Chavez, care deţine puterea din 1999, respiră cu ajutorul unei canule, după ce a suferit o traheotomie în urma complicaţiilor din timpul celei de-a patra intervenţii chirurgicale, efectuate la 11 decembrie, în Cuba. El are dificultăţi în a vorbi, potrivit Guvernului.

 

De la ultimul raport medical, care datează din urmă cu 11 zile, evoluţia stării sale de sănătate „nu a fost favorabilă”.

 

Guvernul afirmă totuşi în mod periodic că pacientul continuă să conducă această ţară ce dispune de cele mai importante rezerve de petrol din lume, dar nu reuşeşte să contracareze zvonurile despre starea de sănătate reală a lui Chavez, în absenţa altor buletine medicale decât anunţurile guvernamentale.

 

Luni, Villegas a acuzat din nou „laboratoarele străine” şi „dreapta venezueleană” că pregăteşte un război pentru a „provoca violenţe, pretexte pentru o intervenţie străină”.

 

Guvernul denunţă atitudinea ipocrită a acestor inamici istorici ai lui Hugo Chavez, care i-au jurat ură, l-au insultat şi depreciat şi se folosesc în prezent de starea sa de sănătate ca o scuză pentru a destabiliza Venezuela, a insistat comunicatul citit de ministru.

 

În pofida întoarcerii sale inopinate în Cuba, anunţată pe contul său de Twitter, misterul planează în continuare asupra stării reale a lui Chavez, care a rămas tăcut de la plecarea sa, la 10 decembrie, către Cuba şi aproape invizibil, fiind dezvăluite doar câteva fotografii realizate în camera sa de spital din Havana, la jumătatea lui februarie.

 

Alternând mesajele optimiste cu buletine alarmante, Guvernul cere ca preşedintele să fie lăsat „în pace” în timp ce acesta urmează o nouă cură de chimioterapie.

 

La rândul său, opoziţia a cerut duminică „adevărul” despre starea de sănătate a lui Hugo Chavez, care s-a declarat de mai multe ori vindecat de cancer în ultimele luni.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed