Băluță pune patrule pe străzi, în era camerelor inteligente. Sectorul pe care îl păstorește pregătește o nouă structură de patrulare a cartierelor, denumită „monitorizare stradală”.
Un fel de „caraulă sătească” reinventată pentru Bucureștiul anului 2026, doar că în locul paznicului cu bâta și felinarul, patrula de cartier va avea în spate un dispecerat, Poliția Națională, Poliția Locală și un sistem de sute de camere video. Anunțul a fost făcut de primarul Daniel Băluță, care spune că proiectul pilot ar putea fi pus în aplicare în cel mult două luni și că principala misiune a oamenilor din această structură va fi descurajarea comportamentelor care afectează siguranța publică. Practic, în timp ce orașele intră tot mai mult în epoca supravegherii video, cu sute sau chiar mii de camere conectate la dispecerate, Sectorul 4 pregătește și oameni care să patruleze fizic pe străzi.
Băluță vrea „monitorizare stradală” în cartiere
Daniel Băluță a anunțat noua structură în urma unei întâlniri cu locuitorii Sectorului 4. Măsura ar urma să vizeze inclusiv zona Tineretului, după ce o bucureșteancă i-a spus primarului că se teme pentru siguranța copilului său în drumul spre școală și spre casă. Edilul spune că a discutat situația cu reprezentanții Poliției Municipiului București, Poliției Sectorului 4 și Poliției Locale.
„Chiar ieri am avut o întâlnire directă cu șeful Poliției Municipiului București, cu domnul Berechet, cu cel de la Sectorul 4 și cu colegul meu de la Poliția Locală”, a declarat Băluță.
Potrivit primarului, concluzia discuțiilor a fost că este nevoie de o prezență mai mare în teren.
„Avem nevoie de patrulare și avem nevoie de a descuraja aceste lumi”, a spus Daniel Băluță.
Noua structură va purta denumirea de „monitorizare stradală” și ar urma să aibă caracter permanent. „O să se numească «monitorizare stradală»”, a precizat primarul dentist, explicând că principalul scop va fi „în primul rând, să descurajăm”.
Caraula de altădată, varianta cu dispecerat și camere inteligente
Vreme de sute de ani, în sate și târguri, paza de noapte era făcută de oameni care patrulau pe ulițe și aveau grijă ca liniștea comunității să nu fie tulburată. Astăzi, într-un oraș cu milioane de locuitori și cu tehnologie capabilă să urmărească în timp real spații publice, ideea revine într-o formă modernizată. În Sectorul 4, omul din stradă nu mai este însă singur. El va avea, dacă proiectul va fi pus în practică în forma anunțată, în spate un întreg sistem tehnologic. Primarul spune că sectorul are deja 700 de camere de supraveghere, iar numărul acestora ar urma să ajungă la 1.000 până la sfârșitul anului. Așadar, caraula bucureșteană a anului 2026 ar putea avea un avantaj pe care paznicul satului de odinioară nici nu și l-ar fi imaginat: dacă nu vede ceva cu ochii, există șansa ca o cameră să fi văzut deja.
Cum se crede că va funcționa noua structură
Băluță spune că oamenii care vor face parte din „monitorizarea stradală” sunt în prezent recrutați.
„Suntem în curs de a angaja oameni de parametrii corecte. Nu e ușor să găsim”, a declarat primarul, explicând că aceștia trebuie ca, „prin prezența lor să descurajeze”. Din declarațiile edilului rezultă că noua structură nu va funcționa independent, ci va fi integrată într-un sistem mai larg de monitorizare și intervenție. „Este un sistem piramidal. Avem Poliția Națională, Poliția locală. Am făcut împreună un sistem care are la bază dispeceratul, iar sub acest dispecerat vine această structură”, zice Daniel Băluță. Astfel, patrulele din teren ar urma să completeze sistemul de supraveghere video și activitatea instituțiilor de ordine publică.
700 de camere acum, 1.000 până la sfârșitul anului
Una dintre componentele importante ale sistemului este supravegherea video.
„Avem un sistem de supraveghere, avem un dispecerat. Avem deja 700 de camere montate la nivelul Sectorului 4. Până la sfârșitul anului o să ajungem la 1.000”, a afirmat Băluță. Primarul susține că imaginile furnizate de cetățeni au fost deja utile în anumite situații și a menționat inclusiv colaborarea cu procurorii DIICOT. „Vreau să vă mulțumesc că au fost foarte folositoare filmele pe care dumneavoastră le-ați făcut și le-ați trimis”, le-a transmis acesta locuitorilor.
Potrivit edilului, Poliția Națională și DIICOT vor acționa în aceeași direcție, în funcție de situațiile identificate. În viziunea prezentată de primar, „monitorizarea stradală” nu înlocuiește Poliția și nici sistemul de supraveghere video, ci vine în completarea acestora.

„Nu stăm impasibili”
Într-o postare, Daniel Băluță a transmis că măsurile sunt luate pentru siguranța familiilor și că activitățile de monitorizare stradală vor fi consolidate împreună cu Poliția Națională și DIICOT. „Luăm măsuri! Nu stăm impasibili, nu ridicăm din umeri, ci reacționăm alături de instituțiile de forță ale statului român”, a transmis primarul Sectorului 4.
Printre deciziile administrației Daniel Băluță care au stârnit controverse în ultimii ani s-au numărat taxa de 593 de lei pentru proprietarii de mașini fără loc de parcare, ulterior revocată de Consiliul Local, disputa cu Primăria Capitalei privind lucrările la Planșeul Unirii, dar și controversata idee de redenumire a unor obiective din Sectorul 4 după Donald Trump.